PSIHOTERAPIE Deşi hipnoza este o soluţie pentru a vindeca traume, fobii sau amintiri dureroase, argeşenii sunt încă reticenţi la această terapie din cauza miturilor despre această tehnică. În opinia psihologului piteştean Camelia Dragomirescu, oamenii mai au încă idei preconcepute despre hipnoză, precum aceea că, odată intrat în transă, altcineva preia controlul asupra minţii tale. Încă din cele mai vechi timpuri, oamenii au fost fascinaţi de hipnoză. În funcţie de cultura şi sensibilitatea fiecăruia, unii au fost înspăimântaţi că cineva ar putea prelua comanda asupra lor, transformându-i într-o unealtă inconştientă; alţii, dimpotrivă, au fost curioşi să îşi exploreze propria minte şi propria memorie, să intre în colţurile cele mai acoperite ale conştinţei lor, cu ajutorul acestei tehnici. Deşi la noi această tehnică nu este răspândită pe scară foarte largă tocmai din cauza ideilor preconcepute, psihologii au început să folosească hipnoza în procesul de vindecare a unor fobii, a unor vicii sau traume.
Unul dintre psihoterapeuţii piteşteni care s-a specializat în acest domeniu este Camelia Dragomirescu. Domnia-sa a acceptat să ne explice ce este, care sunt miturile şi care este realitatea acestei tehnici, folosite acum ştiinţific şi la o scară tot mai largă. „În general, argeşenilor le este frică de hipnoză, dar, de fapt, le este frică de terapie, pentru că încă se mai face confuzia între psiholog şi psihiatru, şi au senzaţia că a face psihoterapie este acelaşi lucru cu tratamentul psihiatric pentru nebuni. Evident, nu e deloc aşa!
În ceea ce priveşte hipnoza, există multe mituri care o înconjoară. Spre exemplu, chestia cu pendulul legănat în faţa ochilor, care te aduce în transă şi apoi faci orice, la comanda celui care te-a hipnotizat. Cum obişnuiesc să le spun eu celor care vin la terapie, aşa ceva doar în desene animate se poate! În realitate, nu poţi hipnotiza un om dacă el nu vrea. Pentru a aduce pe cineva în transă e nevoie de încrederea omului în psihoterapeut. Însă, ce nu se ştie mai deloc despre hipnoză, este faptul că, fără să vrem sau să ştim că s-a întâmplat, noi ne putem autohipnotiza! Este acea stare în care, spre exemplu, rămânem cu ochii fixaţi pe frumuseţea unei flori sau a unui colţ de cer, ori a unui nor, iar tot ce este în jur se estompează: zgomote, oameni, activitate. Le auzi, ştii că sunt acolo, eşti conştient de ele, dar nu contează, pentru că nu eşti atent decât la ceea ce vrei să vezi! Asta e starea de transă hipnotică, pe care ne-o putem şi autoinduce!”, spune Camelia Dragomirescu.

„În transă, priveşti asupra ta ca şi cum ai privi la altcineva”

Odată lămurite o parte dintre miturile despre hipnoză şi despre ce nu este, de fapt, aceasta, psihologul ne-a explicat şi ce este cu adevărat şi la ce foloseşte respectiva tehnică. „Starea de transă este o stare intermediară între veghe şi somn, pe care orice om o trăieşte de fiecare dată înainte să adoarmă. Este o stare de relaxare profundă, în care, eliberaţi de factorii stresanţi, care ne distrag atenţia, putem accesa mult mai uşor informaţiile şi amintirile pe care le avem înmagazinate, dar pe care altfel nu le putem scoate la suprafaţă. E ca şi cum am privi de undeva din afara noastră! Imaginaţi-vă că aveţi o problemă la care pur şi simplu nu găsiţi soluţie. Din cauza stresului şi a tot felul de chestii care vă perturbă, nu reuşiţi să vă concentraţi. Dacă vă puteţi detaşa de acest stres ca să puteţi privi doar situaţia, soluţia vi se va părea chiar evidentă. Ca în situaţia dimineţilor agitate când, din cauza grabei, nu găseşti cheile, telefonul, lucrurile de care ai nevoie. Dacă stai o clipă şi te linişteşti, automat îţi vin în minte locurile unde le-ai pus.
În hipnoză, putem accesa amintiri pe care nu vrem, de fapt, să le acceptăm conştient, pentru că evenimentul respectiv ne-a produs, la vremea respectivă, o traumă. Numai că, retrăind acel moment, putem să îl judecăm cu informaţiile la rece, fără a fi implicaţi, ca şi cum am privi la altcineva, ceea ce ne dă o altă perspectivă. Spre exemplu, am avut o pacientă căreia îi era frică să se uite de pe un pod la un curs de apă. Nu avea frică de apă, nu avea frică nici de înălţime, dar când cele două se combinau, i se făcea rău. Nu ştia însă de ce. În stare de hipnoză a retrăit amintiri din copilăria foarte mică, pe care altfel nu şi le aducea aminte, în care, pentru a ajunge acasă trebuia să treacă un podeţ peste o apă. Iar de fiecare dată când o vedea, pe acel podeţ, mama sa striga la ea disperată să aibă grijă, să aibă grijă, să nu cadă! Femeia şi-a dat astfel seama că frica pe care o simţea acum nu era frica ei, ci era indusă de acele momente în care mama sa striga la ea. Era de fapt frica mamei! Judecând cu informaţiile pe care le avea acum ca adult, ştiind că nu s-a întâmplat niciodată nimic, femeia a realizat că nu are de ce să se mai teamă de o astfel de situaţie, şi practic aşa şi-a vindecat acea problemă!”.  

„Deşi hipnotizat, nu poţi fi silit să faci ce nu vrei”

Deşi pare utilă tuturor, hipnoza nu este însă un panaceu universal, valabil în orice situaţie şi pentru orice pacient. Pentru a obţine un rezultat, spune specialistul, este esenţial să ştii ce aşteptări are acesta şi, mai ales, să existe un mare grad de încredere între cei doi, astfel încât subiectul să îi poată dezvălui terapeutului trăiri personale, fără să mintă. De asemenea, hipnoza merge bine doar la pacienţii cu o capacitate imaginativă ridicată. Fiindcă pentru a hipnotiza pe cineva nu se foloseşte niciun pendul, ca în desene animate, nici vreun alt obiect. Singurele „unelte” ale psihoterapeutului sunt vorbele, discuţiile şi capacitatea subiectului de a-şi imagina sau vizualiza locuri, situaţii sau stări. „Starea de transă este precedată de o stare de relaxare, la care ajungi punându-l pe pacient în situaţii confortabile, imaginându-se într-o situaţie plăcută pentru el, stare în care tu, ca terapeut, îl duci vorbind. Odată în transă, el se poate simţi ca mergând pe un coridor al amintirilor în care i se deschid tot felul de uşi, prin care el poate intra sau nu… Cam aste hipnoza! Nimic ciudat sau nenatural. Şi un alt mit ce trebuie dărâmat este cel al controlului pe care hipnotizatorul îl poate avea asupra celui hipnotizat. În stare de hipnoză, deşi te detaşezi parcă de tine, nimeni nu te poate sili să faci nimic din ce nu vrei. Eşti perfect conştient asupra realităţii înconjurătoare şi ai control deplin asupra lucrurilor pe care vrei – sau nu – să le faci şi să le spui!”, conchide Camelia Dragomirescu.

Comments

comments

DISTRIBUIȚI