Reprezentanții Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR SA) informează șoferii din România că, în perioada 31 octombrie – 3 noiembrie, în intervalul orar 01.00 – 02.00, este posibil ca emiterea rovinietelor şi a peajelor să fie îngreunată/întreruptă ca urmare a unor lucrări de mentenanţă la sistemul informatic.

Astfel, reprezentanții CNAIR recomandă șoferilor:
– achitarea peajului pentru trecerile efectuate pe podurile peste Dunare de la Feteşti-Cernavodă, în data de 31.10.2017, se poate realiza până cel mai târziu la ora 24 a zilei următoare;
– achitarea peajului pentru trecerile efectuate pe podurile peste Dunare de la Feteşti-Cernavodă, în data de 01.11.2017, se poate realiza până cel mai târziu la ora 24 a zilei următoare;
– achitarea peajului pentru trecerile efectuate pe podurile peste Dunăre de la Feteşti-Cernavodă, în data de 02.11.2017, se poate realiza până cel mai târziu la ora 24 a zilei următoare;
– achitarea peajului pentru trecerile efectuate pe podurile peste Dunare de la Feteşti-Cernavodă, în data de 03.11.2017, se poate realiza până cel mai târziu la ora 24 a zilei următoare;
– utilizatorii reţelei de drumuri naţionale care folosesc în data de 31.10.2017 infrastructura pentru care se aplică tariful de utilizare, pot achita rovinieta până cel mai târziu la ora 24 a zilei respective;
– utilizatorii reţelei de drumuri naţionale care folosesc în data de 01.11.2017 infrastructura pentru care se aplică tariful de utilizare, pot achita rovinieta până cel mai târziu la ora 24 a zilei respective;
– utilizatorii reţelei de drumuri naţionale care folosesc în data de 02.11.2017 infrastructura pentru care se aplică tariful de utilizare, pot achita rovinieta până cel mai târziu la ora 24 a zilei respective;
– utilizatorii reţelei de drumuri naţionale care folosesc în data de 03.11.2017 infrastructura pentru care se aplică tariful de utilizare, pot achita rovinieta până cel mai târziu la ora 24 a zilei respective.

Comments

comments