Conducerea Primăriei Pitești anunță asociațiile de proprietari din oraș că sunt obligați să ia toate măsurile necesare pentru repararea și menținerea în stare de siguranță a clădirilor și instalațiilor aferente. ”Vă comunicăm că aveți obligația legală să luați toate măsurile necesare pentru repararea și menținerea în stare de siguranță a clădirilor și instalațiilor aferente, inclusiv a modificărilor constructive operate asupra clădirilor cum ar fi panouri și reclame ancorate pe pereții exteriori, antene și alte obiecte amplasate pe terasele blocurilor, acoperișuri cu șarpantă, coșuri de evacuare a gazelor, stâlpi sau jardiniere și altele asemenea”, se arată în postarea de pe pagina de Facebook a Primăriei Pitești.

De asemenea, cei care nu respectă aceste măsuri vor fi sancționați cu amendă de la 500 lei la 3000 lei. ”Neluarea acestor măsuri constituie contravenție și se sanctionează cu amenda de la 500 lei la 3000 lei conform art.56 din Legea nr. 230/2007 și poate atrage răspunderea penală și civilă a persoanelor responsabile pentru eventualele daune provocate terților”.

Comments

comments