Antrenorul FC Argeș a fost demis! Suporterii echipei argeșene vin cu patru noi propuneri

1,568 views

Conducerea clubului FC Argeș a decis să renunțe la serviciile stafului tehnic în urma rezultatelor slabe înregistrate de echipă. Astfel, antrenorul Iordan Eftimie a fost demis, urmând ca până la desemnarea unui nou antrenor, de pregătirea echipei să se ocupe Augustin Eduard și Paul Ciobanu, de la juniorii FC Argeș.

Suporterii FC Argeș au găsit patru propuneri care ar putea sa redreseze corabia violeta pentru postul de antrenor al FC Argeș. Este vorba despre Bogdan Argeș Vintilă, Adrian Dulcea, Ionuț Badea sau Emil Săndoi. Suporterii își pot exprima părerea pe pagina de Facebook FC Argeș.

Bogdan Argeș Vintilă – E apreciat de suporteri (“Bogdan Vintilă e unul dintre noi!” i-au cântat suporterii la ultima întâlnire directă), are experiența eșaloanelor superioare, antrenând in Liga 1, dar si la echipa naționala de tineret; in prezent antrenează Metaloglobus București, o echipa de cartier, cu care tocmai a câștigat la Mioveni in ultima etapa a Ligii a 2-a, un plus, pe lângă atașamentul fata de echipa violetă, fiind și cunoașterea tuturor echipelor din L2…

Adrian Dulcea – a arătat ca știe sa motiveze jucătorii și să-i strângă in jurul sau; a promovat cu FC Arges 1953 in L3 si e apreciat de suporteri, dar a antrenat si SCM Pitesti; in prezent antrenează împreuna cu Iulian Tameș pe Unirea Bascov si are 10 victorii din 10 meciuri.

Ionuț Badea – a mai antrenat in trecut FC Arges, fiind antrenorul care a promovat-o ultima data in Liga 1; in ultima perioada a fost secundul lui Daum la echipa naționala a Romaniei.

Emil Săndoi – a jucat câțiva ani la FC Arges spre finalul carierei; este un antrenor experimentat la nivelul primei ligi, antrenând mai multe echipe, dar si echipa naționala de tineret.

Comments

comments