Este „vârsta” Staţiei Locale Antena 1 Piteşti. 20 de ani de emisiuni, reportaje, anchete, 20 de ani de când Staţia Antena 1 Piteşti se implică şi ia atitudine.

A început să emită în martie 1996 şi de atunci, face acest lucru, în fiecare zi, luna de luna, an de an, a crescut şi s-a dezvoltat odată cu timpurile sale… Iar cei 20 de ani nu pot trece neobservaţi, tocmai de aceea, echipa Staţiei Antena 1 Piteşti, pregăteşte pe 1 aprilie, la Teatrul Alexandru Davila din Piteşti, un spectacol aniversar, la care sunt invitaţi toţi argeşenii care au crescut şi s-au dezvoltat cu prima televiziune profesionistă din Argeş.

În martie 1996, echipa postului Antena 1 Piteşti a pornit la drum hotărâtă să onoreze un contract de încredere, al publicului argeşean, în Antena 1 Bucureşti. Singura televiziune profesionistă, la acea oră, în Pitești, şi-a croit drum către inima şi sufletul telespectatorilor săi. S-a impus destul de repede pe piaţa media argeşeană.

Ca viziune editorială, Antena 1 Pitesti este un post de televiziune echilibrat, puternic şi modern, orientat cu precădere spre analizarea problemelor comunităţii. Departamentul de ştiri, cu o echipa puternică şi eficientă, aduce telespectatorilor un buletin de ştiri complet, cu informaţii de ultimă oră de la cele mai importante evenimente petrecute în comunitate.

Corespondenţii locali acoperă de asemenea şi transmisiunile în direct către Antena 1, Antena Stars. La Pitești, nu lipsesc, de asemenea, emisiunile matinale si emisiunile tip talk-show. Postul local îşi menţine astfel preocuparea de a media relaţia dintre cetăţeni şi factorii de răspundere la nivel local, onorându-și misiunea de responsabilitate socială.

Structura programului și a formatelor emisiunilor TV este girată de Antena TV Group, de altfel, Antena 1 Piteşti este postul local de televiziune în care profesia de jurnalist se practică cu diploma de licențiat în domeniu. Antena 1 Piteşti a fost a doua Staţie din ţară înfiinţată, după cea de la Sibiu.

Cei 20 de ani de existenţă vor fi sărbătoriţi la Teatrul Alexandru Davila, într-o atmosferă de gală, împreuna cu oameni care au fost alături de staţia locală şi care au sprijinit Antena 1 Piteşti, de-a lungul timpului. De altfel, prezenţi la eveniment vor fi şi colegi jurnalişti de la staţiile locale din întreaga ţară, dar şi reprezentanţi ai Antena TV Group. Spectacolul va începe la ora 14.00 şi se va încheia în jurul orei 18.00.

Pe lângă faptul că vor fi alături de echipa Antena 1 Piteşti, reprezentanţi ai autorităţilor locale, la eveniment vor participa şi marcanţi oameni de cultură şi de afaceri. De altfel, spectacolul va continua cu Trofeul AnteNeaţa, realizat în parteneriat cu Draxlmayer Group, un concurs care a ajuns la ediţia a-II-a. De data aceasta 10 copii au ajuns în finală şi vor concura pentru premiile oferite de organizatori. Spectacolul va debuta cu un minirecital al mezzosopranei Adina Sima şi se va încheia cu un show oferit de CRBL şi trupa sa.

Comments

comments