Măsuri adoptate de ANSVSA si DSVSA Arges pentru prevenirea apariției febrei aftoase în România, ca urmare a focarului din Ungaria – anunță autoritățile.
’’Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) informează că, pe 6 martie 2025, Ungaria a notificat despre apariția unui focar de febră aftoasă într-o fermă de vaci de lapte din nordul Ungariei, în apropiere de orașul Gyor, aproape de granița cu Slovacia.
Boala a fost confirmată prin analize de laborator. De asemenea, pe 10 ianuarie 2025, Germania a anunțat primul focar de febră aftoasă după 36 de ani, într-o fermă de bivoli din landul Brandenburg, situată în apropierea orașului Berlin.
Febra aftoasă este o boală infecţioasă acută, care provoacă febră, urmată de dezvoltarea de vezicule pline cu lichid mai ales la nivel bucal şi la nivelul membrelor. Boala este cauzată de un virus care are şapte serotipuri diferite, fiecare producând aceleaşi simptome. Intervalul dintre expunerea la infecţie şi apariţia simptomelor variază între 24 ore şi zece zile, sau chiar mai mult. Timpul mediu, în condiţii naturale, este de trei-şase zile.
Virusurile febrei aftoase pot fi identificate în toate secrețiile și excrețiile animalelor infectate acut, inclusiv în aerul expirat. Transmiterea se realizează, în general, prin contactul direct între animalele infectate și cele susceptibile sau, mai rar, expunerea indirectă a animalelor predispuse la excrețiile și secrețiile animalelor infectate acut sau produse din carne neprocesate.
Urmare a confirmării acestui focar de febră aftoasă din Ungaria, ANSVSA a dispus acțiuni de prevenire a introducerii virusului acestei boli în România: