smart

Mi-am dorit foarte mult să văd care mai este situația mănăstirii Râncăcoiv din comuna argeșeană Călinești, aflată în patrimoniul Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului. Satul Râncăciov este atestat documentar în 1498 [7006] iulie 19 (DRH, B, ŢR, vol. I, doc. 285), toponimul Râncăciov fiind format, probabil, din apelativul râncă, indicând „o parte componentă a unui car”. A fost reînfiinţată ca așezămȃnt monahal pentru călugări în anul 1996.

Știam că restaurarea bisericii începuse încă din 1998. Aici, timpul pare c-a încremenit. Schelele de ani de zile, atât în interior, cât și din exterior, își așteaptă meșterii spre a restaura acest așezământ monahal de o importanță deosebită pentru credincoși, dar și pentru patrimoniul monahal românesc.

În 2010, starețul mănăstirii, Ioanichie (Vacarciuc Ilie, numele de mirean, originar din Botoșani, n. 1967, venit, în 1998, de la mănăstirea Glavacioc, după moartea parintelui stareț Cleopa), depune un proiect european pentru refacerea ansamblului mănăstiresc, proiect care nu primește finanțare de la comunitatea europeana. Lucrările începute imediat după venirea sa cu fonduri de la Oficiul Național al Monumentelor Istorice din cadrul Ministerului Culturii, parcă nu se mai termină. Echipe de meșteri au lăsat nefinalizat monumentul.

Au cerut ajutorul unei firme de consultanță în proiecte europene, în 2010. Dna Mihaela Făgaș, administratorul firmei, începe lucrările “pe barba ei”, cum ne spune părintele stareț, angajând echipe de arhitecți, specialisti în domeniu, dar rezultatul s-a lăsat așteptat, firma intrând în faliment după ce acest proiect nu primește finanțare europeană. În 2016, aceași doamnă încearcă din nou, dar proiectul nu este depus în termen și este abandonat.

Cum speranța nu moare, părintele stareț i-a legătura cu dna Constanța Carp, arhitectul care a obținut finanțarea europeană pentru restaurarea mănăstirii musceleane Negru-Vodă din Câmpulung. Speră ca anul viitor să primească mult dorita finanțare. Dar, o altă problema este găsirea celor 2% pentru contribuția mănăstirii, costurile de restaurare ridicându-se la mai bine de 10 milioane de euro (ansamblul mănăstiresc, chiliile, amenajare peisagistică, drenaj etc.).

Biserica Mănăstirii Râncăciov, cu hramul Intrarea în biserică a Maicii Domnului, este atestată documentar prin hrisovul din 19 iulie 1498, emis de cancelaria domnească a lui Radu cel Mare, voievodul Ţării Româneşti. Biserica mănăstirii a fost rezidită „din temelie” între 10 iunie 1647 – 27 septembrie 1648, de către căpitanul de păhărnicei al domnitorului Matei Basarab, Arsenie Şoimul, care, scăpând ȋn acest loc de urmărirea turcilor, „lasă 200 ughii pentru construirea zidului de incintă şi a clopotniţei”, în anul 1652. El este înmormântat în pridvorul bisericii.

Mitropolitul Varlaam, fiind nevoit să se retragă din scaunul mitropolitan, „a cerut învoire voievodului Ţării Româneşti, să se aşeze la această mănăstire”, unde a şi murit. O refacere a construcţiei ecleziastice este întreprinsă, în 1848, de egumenul mănăstirii, David arhimandrit Râncăcioveanul. Evocând starea dezastruoasă a construcţiei după seismul din 1940, pr. Gheorghe Muşat consemna: „Biserica a devenit aproape o ruină, necesitând alte reparaţii; s-a cerut aprobarea forurilor superioare şi s-a trimis un arhitect care a găsit de cuviinţă să se pună dinamită, să arunce biserica în aer, ca să nu se întâmple victime omeneşti la dărâmare. Subsemnatul am pus ordinul la dosar şi am pornit la lucru înainte: am cerut aprobarea Monumentelor Istorice, mi s-a întocmit deviz şi s-a început lucrarea în 1942. Bisericii i s-au refăcut turlele şi crăpăturile de la sânurile bisericii şi de prinprejur ce erau de sus până jos; după reparaţie, s-a simţit nevoia şi de curăţirea picturii şi s-a refăcut şi aceasta terminându-se toată în 1945, când i s-a făcut resfinţirea.”.

Ce este interesant, pe umarul drept al Sf. M. M. Dimirie este pictat un chip de dac, lucru nemaintâlnit în pictura muntenească. Din ansamblul mănăstiresc originar, se păstrează numai biserica de plan trilobat, cu abside semicirculare, cea a altarului fiind decroşată; pridvor deschis, retras din planul pronaosului, pe latura vestică. Ancadramentele uşii şi ferestrelor sunt realizate din piatră de Albeşti sculptată în motive variate. Pictura murală datând din anul 1848 a fost refăcută în anul 1945. În patrimoniul bisericii, se află cărţi ritualice: Triod [1881], Mineie [1891-1894], icoane pictate pe lemn în sec. XIX, sfeşnice din lemn strunjit ş. a.

Îmi doresc din tot sufletul ca acest ansamblu mănăstiresc să fie restaurat, iar credincioși să redescopere o capodoperă a așezămintelor monahale din România.

Comments

comments