După instaurarea comunismului în România, absolut toate activităţile au fost trecute sub controlul vigilent al partidului şi al Securităţii, inclusiv Biserica. Pentru supravegherea activităţii cultelor din regiunea Piteşti, în perioada anilor ‘53-‘54, potrivit actelor de arhivă deţinute de Direcţia Judeţeană a Arhivelor Naţionale, fusese numit un „împuternicit de culte”, după model sovietic. Acesta asigura legătura dintre stat şi cultele de la nivel local, iar activitatea sa era supravegheată de Ministerul Cultelor, pe de o parte, dar şi de Securitate, pe de alta. El le raporta şi superiorilor ierarhici de la nivelul Comitetului Partidului Muncitoresc Român. „Împuternicitul de culte regional“ era responsabil de aplicarea în general a liniei partidului, pe de o parte, şi cea referitoare la culte, pe de altă parte. De asemenea, misiunea acestuia era de a îngrădi cât mai mult activitatea cultelor religioase prin diverse metode şi măsuri, adesea coercitive, care să asigure aservirea şi obedienţa clerului: interzicerea prozelitismului pentru a restrânge baza aderenţilor, interzicerea adunărilor în case particulare, a procesiunilor, a pelerinajelor, supravegherea sărbătoririi hramurilor bisericeşti, astfel încât „Partidul Unic“ să devină principala religie de stat acceptată în viitor. Era pus la punct un întreg sistem represiv pentru acei reprezentanţi ai clerului care nu respectau acele interdicţii ale împuternicitului de culte. Înlăturarea acelor persoane indezirabile se făcea adesea sub acuzaţia generală de „atitudine duşmănoasă la adresa regimului”, urmată de anchete mixte făcute de Ministerul Cultelor, Consistoriul bisericesc, Miliţie sau Securitate, care aveau adesea ca rezultat izolarea „inculpatului”, supravegherea permanentă, caterisirea sau condamnarea la închisoare. De asemenea, o parte numeroasă a clerului a colaborat îndeaproape cu împuternicitul de culte, primind, în schimb, beneficii şi promovări.

Muncitori şi agricultori semianalfabeţi, puşi să supravegheze activitatea bisericilor

Cel ce ocupa respectivul post era, în acea vreme, Pascal Ion. Avea studii de specialitate în domeniul teologic şi coordona activitatea împuterniciţilor pentru culte de la nivelul celor 12 raioane ale Regiunii Piteşti. Împuterniciţii raionali erau, în majoritatea lor, semianalfabeţi, cu câteva clase primare şi fără pregătire în domeniu. Potrivit actelor de la arhivă, unii erau muncitori forestieri, agricultori, muncitori teracotişti, cizmari sau vânzători textilişti.  
Interesant este cazul împuternicitului de la Raionul Piteşti, în ceea ce priveşte devenirea şi promovarea pe line ierarhică în cadrul nomenclaturii de partid. Tovarăşul Zdreală Spiridon era semianalfabet, cu cinci clase primare urmate în satul Cerbureni din comuna Valea Iaşului, având origine socială „sănătoasă” – ţărănească. Acesta a fost nevoit să lucreze de mic copil pe la diverşi patroni din Bucureşti ca vânzător de pâine, de fructe şi zarzavat sau ajutor de bucătar într-un restaurant, după cum afirmă în autobiografia sa. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial a fost concentrat ca bucătar la popota ofiţerilor, fiind astfel ferit de lupta directă de pe front. După război, Zdreală Spiridon a fost angajat ca bucătar la Fabrica de Cherestea „Silva Moroieni” (ASAM) din Curtea de Argeş de unde a continuat ascensiunea ca şef de cadre în fabrică (1948), mai apoi şef de cadre la ICS Feralbet Piteşti (1952), vicepreşedinte la U.R.C.C. raionul Piteşti (1953), instructor la secţia Organizatorică a Sfatului Popular Raion Piteşti şi din 1953 este angajat, prin transfer, la Ministerul Cultelor, ca împuternicit pentru cultele din Raionul Piteşti.

Pelerinii de la mănăstiri trebuiau legitimaţi şi înscrişi într-un registru

Într-o situaţie de la sfârşitul anului 1953 se arăta că în regiunea Piteşti erau 35 de schituri şi mănăstiri, cu un număr de 980 persoane. În cadrul mănăstirilor funcţionau cooperative meşteşugăreşti care se aflau în circuitul economic planificat de stat. Alte surse de venit erau cele din prelucrarea şi vânzarea produselor apicole (miere, ceară şi producerea de lumânări), orice formă de colectă fiind strict interzisă. O bună parte din egumenii de la mănăstiri erau salariaţi de stat, astfel încât s-a conturat treptat un cler constrâns financiar şi, în acelaşi timp, fidelizat faţă de politica Partidului. 
Nici mănăstirile nu au scăpat de „sistemul cotelor obligatorii”, fiind impuse la cote de carne pe care, în mod surprinzător, le respectau şi le duceau la îndeplinire cu stoicism. S-au introdus restricţii în ceea ce priveşte ieşirea şi accesul în mănăstiri. Deplasarea personalului monahal în afara mănăstirii trebuia să se facă numai în interes de serviciu şi cu ordin scris. De asemenea, persoanele care veneau în pelerinaj la mănăstiri trebuiau legitimate şi înscrise într-un registru, iar acei pelerini care nu aveau actele legale la îndemână trebuiau „să nu fie admişi a vizita pentru a nu se ascunde în aceste mănăstiri elemente duşmănoase regimului”.

Preoţii, constrânşi să participe la conferinţe „de orientare”

Pentru implementarea politicii de stat în rândul cultelor recunoscute, aveau loc conferinţe interconfesionale cu toţi protopopii la nivel regional şi zeci de conferinţe de „orientare” la nivel raional, prin care se urmărea în special starea de spirit şi îndoctrinarea clerului. Clerul ortodox era încurajat sau constrâns să facă parte în special din Comitetul de Luptă pentru Pace (CLP), după cum reiese din statistica de la sfârşitul anului 1953.
La finele anului 1954, în Regiunea Piteşti erau în CLP 659 de deservenţi ortodocşi, iar 750 aveau, mai mult din obligaţie, abonamente la publicaţiile de propagandă ale vremii, la ziarul „Pentru pace trainică, pentru democraţie populară” şi revista „În apărarea păcii”. Numărul conferinţelor interconfesionale pentru pace şi a celor de „orientare” era de ordinul zecilor în fiecare an. Cei care nu participau la ele trebuiau sancţionaţi în conformitate cu decizia Patriarhiei: la prima absenţă nemotivată se reţinea o zi din salariu, la două absenţe nemotivate se reţinea salariul pentru 10 zile lucrate, iar la a treia absenţă se făcea destituirea din funcţie. 
Problemele de personal din rândul cultelor erau urmărite atent de împuternicitul regional, care în 1953 se plângea superiorilor că protopopul Branişte din raionul Piteşti a fost schimbat din funcţie „din motive duhovniceşti”, fiind înlocuit provizoriu cu secretarul acestuia numit Uţoiu. Schimbarea din funcţie s-a făcut tacit în cadrul cultului ortodox, însă „fără consultarea împuternicitului regional sau a tovarăşului inspector general şi în condiţii secrete”. Mutările de personal trebuiau cunoscute şi aprobate de împuternicitul regional, care atrăgea atenţia că anumite „elemente duşmănoase” reuşesc „să se mişte dintr-un loc în altul, pentru a se sustrage supravegherii”, după cum a fost şi cazul cu preotul Ion D. Turcu, cel care a venit din parohia Buda din raionul Mihăileşti, regiunea Bucureşti în parohia Valea Zimbrului din Raionul Topoloveni. Acesta era rudă apropiată a liderului ţărănist Ion Mihalache, aflat în închisoare, şi se susţinea că a reuşit să vină în comuna unde avea relaţii cu elementele din fostul Partid Ţărănesc şi că ar fi spus că „nu-l interesează împuterniciţii, deoarece are cunoscuţi în Minister”. 
Împuternicitul regional Pascal Ion cerea sprijinul Ministrului Cultelor pentru a schimba din funcţie anumiţi reprezentanţi ai clerului ortodox care-i făceau greutăţi în desfăşurarea activităţii: „Propun să fiu ajutat în problema schimbării protopopului Petre Topologeanu de la Curtea de Argeş, pentru care, împreună cu tov. inspector general Lefter, am căzut de acord cu chiriarhul ca să fie schimbat, însă refuză să demisioneze, spunând că este cunoscut de patriarh şi că nici ministerul nu este de acord cu schimbarea sa. Acest element ne-a făcut permanente greutăţi şi ne face şi în prezent. Astfel, deşi dispoziţia a fost să vândă calendarele cu 3 lei, pe baza unui proces-verbal al consiliului parohial, la parohia sa le-a vândut cu 5 lei. De asemenea, să fiu ajutat în problema schimbării preotului Chiriţă Grigore, inspector bisericesc, asupra căruia am căzut de acord cu chiriarhul ca să fie schimbat, însă care afirmă că ministerul nu cunoaşte această situaţie, deşi tov. inspector general Lefter Gh. este în cunoştinţă perfectă de cauză. Deşi chiriarhul a căzut de acord, nu ia măsurile necesare. Propun ca eventual conducerea Ministerului să stea de vorbă cu chiriarhul şi să-i atragă atenţiunea să-şi respecte cuvântul dat”.

Preotul din Aninoasa, trimis în judecată pentru „atitudine duşmănoasă“, fiindcă a băgat păr de câine în cota de lână

Subminarea economică a clerului s-a făcut, pe de-o parte, prin impunerea sistemului de cote obligatorii către stat şi prin aplicarea prevederilor HCM 308 din 1953 pe de altă parte, prin care preoţii „cedau de bunăvoie” terenurile agricole deţinute. În fapt, sub masca unei formalităţi de legalitate, s-a făcut o preluare abuzivă a terenurilor, prin constrângere. În regiunea Piteşti, circa 432 de preoţi „au predat” statului suprafaţa de 2.148 hectare, deşi alţii au refuzat, pentru un timp, să-şi „cedeze” pământurile. În special la nivelul cel mai de jos al clerul ortodox a existat o îndârjire la plata cotelor obligatorii. Preotul Teodor Popescu din parohia Aninoasa a introdus 450 de grame de păr de câine la predarea cotei de lână, fapt pentru care a fost „demascat” şi trimis în judecată pentru „atitudine duşmănoasă”. Lui Oancea Toma de la parohia Bârseşti (Raion Curtea de Argeş), fiindcă nu şi-au plătit cotele şi impozitele către stat, i-au fost sigilate podurile cu porumb. 
Un alt preot era acuzat că subminează campania agricolă de recoltare, pentru că refuza să-şi repare propria batoză de treieriş, în timp ce preotul Tache Ion din parohia Vâlsăneşti era condamnat la 4 ani de închisoare şi 400 de lei amendă pentru „neîndeplinirea planului de transport”. 
Preotul Rădulescu Cristea de la parohia Măniceşti (raion Curtea de Argeş), era şi el acuzat că a dărâmat un zid al casei sale pentru a nu se face dispensar într-una din camere.

Biserici sfinţite în prezenţa patriarhului şi a delegaţiilor sovietice

Deşi în perioada 1953-1954 se construiau biserici numai cu acordul Ministerului Cultelor, în regiunea Piteşti s-au făcut zeci de slujbe de sfinţiri de biserici noi, la care au participat uneori patriarhul Justinian Marina, mitropolitul Sebastian Rusan al Moldovei şi vicarul Patriarhiei, episcopul Teoctist Arăpaşu. La sfinţirea bisericii din Văleni-Dâmboviţa au participat mitropolitul Firmilian Marin al Olteniei şi episcopul Teoctist, fiind prezente circa 1500 de persoane. În 1954, la Dragoslavele şi la mănăstirea „Negru Vodă” din Câmpulung, a existat o vizită a patriarhului împreună cu o delegaţie sovietică, unde „totul a fost găsit în ordine, deoarece se ştia dinainte de această vizită”.
Bineînţeles că acei preoţi credincioşi idealurilor Partidului au fost susţinuţi şi promovaţi în continuare. Spre exemplu, stareţa mănăstirii Văleni a fost aleasă ca deputat comunal, iar pe linie de „propagandă şi agitaţie”, preotul Ionescu Ion, secretarul protoieriei Topoloveni, a pregătit, la cererea organelor de partid, un cor de 180 de persoane din comunele Leordeni şi Topoloveni cu care s-a prezentat la Festivalul Mondial al Tineretului şi Studenţilor de la Bucureşti din 1953.

Comments

comments

DISTRIBUIȚI