Luni, 20 martie, la ITM Argeș a avut loc ședința de mediere între sindicat și uzina Automobile Dacia din Mioveni cu privire la negocierile legate de majorările salariale pentru acest an. Se pare însă că medierea a eșuat, iar sindicatul ia în calcul declanșarea grevei. Potrivit viceliderului sindical Ion Iordache, activitatea va fi oprită mâine, 21 martie, pentru o oră jumătate în secțiile Presaj și Vopsitorie, dar și pe parcursul săptămânii în alte secții.

Muncitorii sunt nemulțumiți deoarece le-au fost refuzate creșterile salariale cerute de sindicat, ultima ofertă de majorare salarială a celor de la conducerea uzinei fiind de 115 lei brut.

Comments

comments