Angajații Arhivelor Naționale din Argeș protestează în continuare!

Salariații Arhivelor Naționale – Serviciul Județean Argeș, protestează în continuare prin întreruperea activităților și suspendarea relațiilor cu publicul între orele 10,30 și 12,30. Ei au început acțiunile de protest încă de vineri și vor face acest lucru și în această săptămână, până joi inclusiv.

Angajații Arhivelor cer salarizare echitabilă și respectarea drepturilor. Își doresc salarii comparabile cu cele ale colegilor de pe posturi similare din administrația centrală și din alte instituții de același rang. Ei susțin că, deși discuțiile pentru modificarea grilei și mărirea salariilor au început încă din luna ianuarie și promisiuni s-au făcut, nici până acum nu s-a ajuns la o concluzie și nici un rezultat concret.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.