Analiza BestJobs: 8 angajați din 10 ar vrea să lucreze doar 4 zile pe săptămână, dar mai mult de jumătate dintre ei se tem de un program zilnic de 10 ore

Săptămâna de lucru de 4 zile, prevăzută într-o nouă propunere de lege pentru piața muncii, se conturează drept o posibilă soluție de flexibilizare a muncii și de facilitare a tranziției la munca de la birou, în contextul revenirii tot mai multor angajați la modul de lucru pre-pandemic. Astfel, 78% dintre angajați sunt deschiși să lucreze doar 4 zile pe săptămână și cred că acesta este un moment foarte bun pentru adoptarea săptămânii mai scurte de lucru, arată un sondaj realizat de platforma de recrutare BestJobs. Deși părerile privind efectele acestei inițiative sunt împărțite, 55% dintre angajați se tem însă de mărirea zilei de lucru de la 8 la 10 ore, impusă în acest scenariu.

Aproape 71% dintre angajați consideră că săptămâna de lucru de 4 zile s-ar potrivi locului de muncă pe care îl au în prezent și activității lor. Cu toate acestea, 41% consideră că principalul dezavantaj constă în volumul mai mare de muncă din cele 4 zile, ca urmare a extinderii orelor de program, iar 45% simt că, în eventualitatea în care va fi adoptat un astfel de mod de lucru în compania pentru care lucrează, va exista o presiune mai mare asupra lor de a termina totul mai repede.

Chiar dacă 3 din 4 angajați înclină să creadă că angajatorul lor nu ar permite un astfel de program, ei văd și multe avantaje pentru starea lor de bine, cum ar fi îmbunătățirea echilibrului dintre viața profesională și cea privată (70%), mai mult timp liber pentru a prioritiza sănătatea psihică și fizică (68%), creșterea nivelului de productivitate atunci când sunt la job (29%) și diminuarea riscului de a ajunge la epuizare (25%).

Piața muncii este într-un punct în care, mai mult decât oricând, sănătatea mintală a angajaților este pe primul loc, iar angajatorii sunt deschiși să abordeze soluții de flexibilizare a muncii, urmând modelul altor țări europene. După ce am experimentat cu toții modelul de lucru de la distanță și am văzut că funcționează, ne aflăm acum la un pas de a testa și săptămâna de lucru de 4 zile, care le-ar aduce angajaților o zi liberă în plus, chiar dacă, în forma actuală, nu le-ar schimba volumul de muncă. Avantajele par să îi convingă chiar și pe cei mai reticenți dintre angajați, în timp ce companiile rămân încă rezervate”, spune Ana Vișian, Marketing Manager BestJobs.

Potrivit sondajului realizat de platforma de recrutare BestJobs, principalul lucru pe care respondenții l-ar face în ziua liberă, dacă s-ar adopta săptămâna de lucru de 4 zile ar fi petrecerea timpului cu cei dragi, făcând activități în familie (58%). Odihna ocupă de asemenea un loc important pentru 42% dintre respondenți, iar topul activităților pe care angajații le-ar face în ziua liberă, dacă s-ar adopta săptămâna de lucru de 4 zile, este completat de activitățile recreative. Alți 47% spun că în ziua liberă ar rezolva sarcini administrative de care nu se pot ocupa în timpul zilelor de lucru.

Jumătate dintre angajatori ar vedea posibilă funcționarea companiei lor cu un program de 4 zile pe săptămână în forma propunerii legislative (10 ore/zi) și 60% sunt de părere că acest moment este unul bun pentru trecerea la săptămâna de lucru de 4 zile. Chiar și așa, părerile sunt împărțite privind efectele. Astfel, 25% consideră că ar scădea costurile de funcționare ale companiei, însă tot atâția văd riscul de a scădea și volumul de muncă realizat.

Cu privire la efectele asupra angajaților, 1 din 4 angajatori consideră că aceștia ar fi mai fericiți datorită zilei libere în plus, dar 12% se tem că acest program ar putea conduce rapid la extenuare, din cauza volumului crescut de muncă într-o zi de lucru.

Sondajul a fost efectuat în perioada 02 – 24 martie pe un eșantion de 1.113 utilizatori de internet din România.

Despre BestJobs

BestJobs este una dintre cele mai importante platforme de recrutare online din România. Cu o experiență de peste 20 ani în domeniu, BestJobs se implică permanent în transformarea și inovarea industriei de recrutare online și integrează astăzi tehnologii digitale de ultimă generație și servicii conexe recrutării pentru a oferi cele mai eficiente soluții de angajare, recrutare și de dezvoltare profesională și personală. În orice moment, pe BestJobs sunt peste 4,6 milioane de profesioniști conectați la piața muncii, peste 40.000 de joburi și mii de freelanceri, agenți de recrutare sau specialiști în dezvoltare profesională și personală (coachi, mentori, terapeuți, avocați și alte tipuri de specialiști).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.