Începând cu anul 2017, prin Legea nr.170/2016 privind impozitul specific unor activităţi,  publicată în Monitorul Oficial nr.812/14.10.2016, a fost prevăzută obligaţia de plată a impozitului specific pentru persoanele juridice române care desfăşoară activităţi corespunzătoare codurilor CAEN prevăzute de legea mai sus menţionată.

În acest sens, a fost efectuată actualizarea conţinutului nomenclatorului în baza căruia se declară obligaţiile fiscale de plată la bugetul de stat utilizând formularul 100,  prin proiectul de ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală de modificare şi completare a OPANAF nr.587/2016 pentru aprobarea modelului şi conţinutului formularelor utilizate pentru declararea impozitelor şi taxelor cu regim de stabilire prin autoimpunere sau reţinere la sursă, cu modificările şi completările ulterioare.

Ca urmare a modificărilor legislative mai sus precizate se impune actualizarea nomenclatorului obligaţiilor fiscale care se plătesc în contul unic prevăzute în anexa nr.1 la OPANAF nr.531/2016 privind impozitele, contribuţiile şi alte sume reprezentând creanţe fiscale, care se plătesc de contribuabili într-un cont unic

Comments

comments

DISTRIBUIȚI