ANAF a intensificat controalele la frontieră şi în târguri şi oboare

0
471

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, prin Direcţia Generală a Vămilor, a intensificat în perioada 24 –27 iulie 2017 controalele la frontieră, controalele în trafic, pieţe, târguri şi oboare, în vederea combaterii comerţului ilegal cu ţigarete, produse cu regim special sau care pot aduce atingere unor drepturi de proprietate intelectuală și traficului de droguri.

În urma acestor controale, efectuate de echipe mobile şi echipe canine din cadrul Direcţiei Generale a Vămilor, alături de inspectori vamali din cadrul direcţiilor regionale vamale Bucureşti, Braşov, Craiova, Cluj, Galaţi, Iaşi, Timişoara, au fost întocmite 50 de procese-verbale de constatare şi sancţionare a contravenţiilor, au fost aplicate amenzi în valoare totală de 325.490 lei și a fost înaintată o sesizare penală. Au fost confiscate 269.520 bucati tigarete, 415 litri alcool, 4 autoturisme si alte bunuri in valoare de 28.622 lei.

De asemenea, au fost reţinute 41.199 articole susceptibile de a încălca drepturi de proprietate intelectuală, în valoare de peste 130.000 de euro. Printre categoriile de mărfuri reţinute se numără articole de îmbrăcăminte şi încălţăminte, precum și cosmetice, sub suspiciunea de piratare a mai multor mărci.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here