Amnistia fiscală prin care se anula CASS datorat pentru venituri mai mici decât salariul minim, oficială

288 views

Amnistia fiscală prin care se anula CASS datorat pentru venituri mai mici decât salariul minim, oficială. Scutirea de plata CASS pentru românii care, între anii 2015 – 2017, au obţinut venituri sub nivelul salariului minim brut pe țară, a fost oficializată joi, 23 mai, prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 31/2019.

Actul normativ, care a fost adoptat de Guvern săptămâna trecută, a apărut în Monitorul Oficial și se aplică deja.

Mai precis, autoritățile au anulat CASS pentru persoanele fizice cu venituri sub nivelul salariului minim brut pe țară, care au fost obținute în perioada 1 iulie 2015 – 31 decembrie 2017. Astfel, deciziile de impunere deja comunicate persoanelor fizice vor fi anulate și nu se vor mai emite alte decizii de impunere care să vizeze CASS-ul pentru veniturile din acea perioadă.

„€Se anulează contribuţia de asigurări sociale de sănătate, precum şi obligaţiile fiscale accesorii aferente acestora, stabilite prin decizie de impunere emisă şi comunicată contribuabilului, în cazul persoanelor fizice pentru care baza de calcul al contribuţiei de asigurări sociale de sănătate a fost întregită la nivelul salariului de bază minim brut pe ţară sau, după caz, la valoarea a douăsprezece salarii de bază minime brute pe ţară, pentru perioadele fiscale cuprinse între 1 iulie 2015 şi 31 decembrie 2017 (…)” prevede documentul.

În orice caz, autoritățile au subliniat că pentru veniturile obținute începând cu data de 1 ianuarie 2018 nu vor mai exista situații de acest gen, din moment ce s-a trecut de la sistemul de impunere de către Fisc la sistemul de autoimpunere prin depunerea declarației unice. Cu alte cuvinte, nu vor mai exista alte situații în care românii să datoreze automat CASS pentru venituri sub nivelul salariului minim brut.

Amnistia fiscală se aplică automat, astfel că românii nu trebuie să facă nimic pentru a beneficia de aceasta. Practic, Fiscul va emite și va comunica decizii prin care va anula CASS datorată de cei cu venituri sub nivelul salariului minim brut în perioada 1 iulie 2015 – 31 decembrie 2017. Deciziile de impunere emise și necomunicate până acum vor fi anulate automat, fără ca românii să mai primească vreo informare.

În 30 de zile, Ministerul Finanțelor va emite un ordin cu regulile pentru aplicarea amnistiei fiscale, care ar putea include și prevederi referitoare la restituirea sumelor plătite deja de anumiți români. Asta înseamnă că regulile vor trebui emise până pe 22 iunie 2019 și apoi vor apărea în Monitorul Oficial.

Atenție! Amnistia fiscală nu se aplică celor care au plătit opționat CASS în perioada 1 iulie 2015 – 31 decembrie 2017.

Autoritățile estimează că în jur de 600.000 de persoane fizice sunt vizate de amnistia fiscală, iar suma totată datorată ca CASS de către acestea se ridică la aproximativ un miliard de lei.

În perioada 2015 – 2017, salariul minim brut pe țară a avut, conform Ministerului Muncii, următoarele valori:

2015: 975 de lei între ianuarie și iunie și 1.050 de lei între iulie și decembrie;
2016: 1.050 de lei între ianuarie și aprilie și 1.250 de lei între mai și decembrie;
2017: 1.250 de lei în ianuarie și 1.450 de lei în perioada februarie – decembrie.

O situație asemănătoare cu cea de acum a apărut și în cursul anului 2015, atunci când Parlamentul a dat o lege prin care a scăpat românii de plata CASS pentru veniturile mai mici decât nivelul salariului minim brut pe țară. La acel moment, amnistia fiscală a vizat veniturile din perioada ianuarie 2012 – iunie 2015.

Comments

comments