Amenzi și în Argeș! Controale ale inspectorilor ANSVSA în toată țara

297 views

În cursul lunii aprilie 2019, Direcţiile judeţene sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, precum şi a municipiului Bucureşti au efectuat 10.765 de controale în unităţile din industria agroalimentară care desfășoară activități în domenii precum: fabricarea produselor de morărit, a pâinii şi produselor de patiserie, a altor produse alimentare, a băuturilor răcoritoare şi alcoolice, precum şi unităţi de depozitare – alimentare, seminţe, legume fructe.

Controalele au vizat aspecte privind calitatea spaţiilor în care produsele alimentare sunt manipulate și prelucrate, precum şi cele de depozitare a materiilor prime şi produselor finite, controlul dăunătorilor, evidenţa documentelor şi a informaţiilor privind sistemul HACCP, condiţiile de igienă şi de funcţionare a unităţii.

Ca urmare a neregulilor constatate au fost acordate 214 amenzi în valoare de 1.119.820 de lei.

Neconformităţile constatate și sancționate au fost:
– Alba, 11.200 de lei – produse alimentare cu modificări organoleptice, neînsoţite de documente doveditoare ale calităţii, etichetare incompletă a unor produse alimentare;
– Arad, 26.000 de lei – neanunţare începere activitate, igienă necorespunzătoare;
– Argeş, 11.200 de lei – lipsă înregistrare sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor, produsele alimentare comercializate nu prezintă elemente de identificare;
– Bacău, 38.000 de lei – manipularea necorespunzătoare a produselor alimentare, nerespectarea condiţiilor de depozitare a produselor alimentare, nerespectarea normelor privind întreţinerea spaţiilor şi a utilajelor, etichetarea necorespunzătoare, întreținerea necorespunzătoare a spaţiilor, agregatelor frigorifice şi a rafturilor de expunere a produselor alimentare;
– Bihor, 20.000 de lei – lipsă înregistrare sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor;
– Bistriţa-Năsăud, 3.800 de lei – lipsă echipament protecţie personal, nu este atestată starea de sănătate a personalului, lipsă etichete, agregate frigorifice încărcate peste limita maximă;
– Botoşani, 40.000 de lei – desfăşurare activitate în spaţii neaprobate sanitar veterinar şi pentru siguranţa alimentelor, etichetare necorespunzătoare, depozitare necorespunzătoare;
– Braşov, 8.720 lei – igienă necorespunzătoare a spaţiilor, nerespectare vecinătăţi, lipsă program autocontrol, mijloc de transport neautorizat sanitar veterinar şi pentru siguranţa alimentelor, lipsă buletine de analiză la produse, unitate neînregistrată sanitar veterinar şi pentru siguranţa alimentelor;
– Brăila, 600 de lei – nerespectarea normelor privind întreţinerea ustensilelor de lucru;
– Caraş-Severin, 2.400 de lei – echipamente deteriorate, condiţii de igienă necorespunzătoare, depozitare necorespunzătoare;
– Călăraşi, 18.600 de lei – depozitare şi igienă necorespunzătoare;
– Cluj, 36.800 de lei – lipsă document de înregistrare sanitară veterinară si pentru siguranţa alimentelor, lipsă igienă, depozitare necorespunzătoare;
– Constanţa, 10.000 de lei – neîntreţinerea în condiţii corespunzătoare a spaţiilor de depozitare;
– Covasna, 36.000 de lei – lipsă notificare privind intrarea de legume-fructe;
– Dâmboviţa, 45.200 de lei – depozitare necorespunzătoare produse alimentare, neanunţarea începerii activităţii şi a derulării operaţiunilor de comerţ intracomunitar, deficienţe de igienă;
– Dolj, 40.000 de lei – depozitare necorespunzătoare, spaţii neîntreţinute, lipsă document de înregistrare sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor, etichetare necorespunzătoare;
– Galaţi, 66.000 de lei – igienizare spaţii şi utilaje, funcţionare în spaţii neautorizate, lipsă asigurare trasabilitate produse alimentare, întreţinere necorespunzătoare spaţii;
– Gorj, 112.000 de lei – nu se monitorizează grafic temperaturile de păstrare a materiilor prime şi a produselor finite, nu sunt asigurate suficiente recipiente igienice de precolectare a deşeurilor nealimentare, manipulare necorespunzătoare, lipsă document de înregistrare sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor, nu se face dovada efectuării acţiunilor DDD, persoana care deserveşte unitatea nu deţine echipament de protecţie, comercializare necorespunzătoare, pereţi cu mucegai;
– Harghita, 18.900 de lei – depozitare necorespunzătoare, mijloc de transport neautorizat sanitar veterinar şi pentru siguranţa alimentelor, manipulare necorespunzătoare, lipsă înregistrare sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor;
– Hunedoara, 15.000 de lei – depozitare necorespunzătoare, etichetare necorespunzătoare;
– Ialomiţa, 3.600 de lei – manipularea produselor alimentare cu încălcarea normelor pentru siguranţa alimentelor, manipularea produselor alimentare cu mijloc de transport neînregistrat;
– Ilfov, 222.700 de lei – etichetare necorespunzătoare a produselor alimentare, manipulare necorespunzătoare a produselor alimentare, neconcordanţă între documentele de transport, nedemonstrarea trasabilităţii produselor alimentare, depozitare necorespunzătoare a produselor alimentare, lipsă înregistrare sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor;
– Mehedinţi, 8.600 de lei – nerespectarea normelor privind întreţinerea spaţiilor de producţie, de depozitare şi anexe social-sanitare, etichetare necorespunzătoare, manipulare necorespunzătoare produse alimentare;
– Mureş, 6.200 de lei – depozitare, lipsă document înregistrare sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor;
– Neamţ, 6.600 de lei – etichetare incompletă a produsului finit, nerespectarea cerinţelor pentru siguranţa alimentelor la manipularea şi depozitarea produselor alimentare, lipsă document de înregistrare sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor;
– Prahova, 18.000 de lei – produse neetichetate, unităţi neînregistrate sanitar veterinar şi pentru siguranţa alimentelor;
– Satu-Mare, 41.400 de lei – lipsă documente trasabilitate, depozitare necorespunzătoare;
– Sălaj, 55.000 de lei – neanunţarea transporturilor, lipsă document înregistrare sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor;
– Sibiu, 134.700 de lei – lipsă igienă, manipulare, depozitare, etichetare, lipsă înregistrare sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor;
– Suceava, 31.200 de lei – stare de igienă necorespunzătoare, declaraţie de conformitate fără buletin de analiză, lipsă echipament de protecţie, lipsă înregistrare sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor;
– Teleorman, 4.000 de lei – buletine analiză neconforme, condiţii de depozitare necorespunzătoare, mijloc de transport neigienizat;
– Timiş, 13.000 de lei – neanunţarea începerii activităţii, condiţii de igienă necorespunzătoare, nu au fost notificate transporturile provenite din comerţ intracomunitar;
– Tulcea, 5.600 de lei – identificarea în spaţiul de depozitare a materiilor prime cu elemente de identificare nelizibile, neîntreţinerea corespunzătoare a spaţiilor şi a ustensilelor de lucru, lipsă fişe monitorizare temperatură din spaţiul de depozitare, comercializarea produselor alimentare în spaţii neaprobate sanitar veterinar şi pentru siguranţa alimentelor;
– Vâlcea, 1.800 de lei – neîntreţinerea corespunzătoarea a spaţiilor de depozitare;
– Vaslui, 2.000 de lei – nerespectarea normelor de igienă la comercializare;
– Vrancea, 5.000 de lei – funcţionare în spaţiu neînregistrat sanitar veterinar şi pentru siguranţa alimentelor.

În cadrul controalelor în unităţile din industria agroalimentară s-au prelevat probe conform procedurilor şi Programului de supraveghere şi control, urmărindu-se prezenţa şi încadrarea în valorile maxime admise a pesticidelor, contaminanţilor, aditivilor şi substanţelor interzise. De asemenea, s-au efectuat teste de sanitaţie necesare analizei gradului de igienă, probele fiind transmise spre analiză laboratoarelor arondate.

Comments

comments