Alţi doi proxeneţi din Câmpulung au fost reţinuţi

1,432 views

Reţinuţi pentru proxenetism! Poliţiştii Biroului Investigaţii Criminale Câmpulung au continuat cercetările într-un dosar penal şi au reţinut pentru 24 de ore pe M.D.F., de 25 de ani şi pe B.B.A., de 25 de ani, ambii din municipiul Câmpulung, bănuiţi de săvârşirea infracţiunii de proxenetism.
Aceştia au fost încarceraţi în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv din cadrul  Inspectoratului de Poliţie Judeţean Argeş, urmând să fie prezentaţi Judecătoriei Câmpulung cu propunere de arestare preventivă.
Reamintim că la data de 5 octombrie, poliţiştii Biroului Investigaţii Criminale Câmpulung, împreună cu luptători din cadrul Serviciului Acţiuni Speciale Argeş, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung, au efectuat 43 de percheziţii domiciliare pe raza municipiului Câmpulung şi a comunelor Bughea de Sus, Lereşti şi Poienarii de Muscel, la locuinţele unor persoane bănuite de săvârşirea infracţiunii de proxenetism. În urma percheziţiilor, la data de 6 octombrie, 23 de persoane au fost arestate preventiv.

Comments

comments