Alpinistul argeşean Alex Găvan, consilier personal pe probleme de mediu al ministrului de resort, Cristina Paşca Palmer

Cunoscut drept unul dintre cei mai mari alpinişti ai lumii, având la activ şase optmiari, adică vârfuri de peste 8000 de metri, urcaţi fără oxigen suplimentar şi fără ajutorul şerpaşilor, argeşeanul Alex Găvan, originar din Cepari, este foarte ataşat şi de cauzele de mediu.

În ultimi ani, el s-a implicat şi a militat pentru găsirea celor mai bune soluţii în cazuri precum Roşia Montană, Delta Văcăreşti sau pădurile virgine din munţii României. Dedicarea sa, dar şi competenţa dovedită, au fost motivele pentru care actualul ministrul al Mediului, Cristiana Paşca Palmer a considerat că se poate baza pe sfaturile lui. Astfel, începând de azi, Alex Găvan este cosilierul personal al doamnei ministru. Anunţul oficial a fost făcut chiar de el, pe contul său de Facebook, în urmă cu puţină vreme. 
 
„€Dragi prieteni, dupa cum stiti, in afara de performanta la altitudine sunt foarte implicat si in diverse cauze, in special legate de mediu. Si cand spun „implicat” nu am în minte doar genul acela de activism fara substanta, ci o abordare orientata catre solutii. Vad acest gen de implicare nu ca pe o optiune, ci ca pe o datorie. Pe care toti o avem fata de noi insine si fata de cei de langa noi.

Acesta este, de altfel, unul dintre motivele pentru care am acceptat sa colaborez si formal, in calitate de consilier personal, cu ministrul mediului, doamna Cristiana Pasca Palmer. Fara politica, la fel de rezonabil sau mai putin rezonabil ca si pana acum, cum ati vazut, de altfel, de fiecare data.

Agenda este una simpla, clara si transparenta. Oamenii impreuna cu natura, nu oamenii impotriva naturii.

Aceasta colaborare este una bazata pe voluntariat, este consultativa si evident, nu presupune un program de la 9 la 17. In paralel, expeditiile mele himalayene, ca si toate celelalte proiecte personale, merg inainte” a scris Alex Găvan pe contul său de Facebook.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.