Alexandru Rafila: “România va primi vaccinul anti-COVID”. Alexandru Rafila, reprezentantul României la Organizația Mondială a Sănătății, susţine că este nevoie urgentă de organizare pentru a distribui un vaccind anti-Covid, în cazul în care acesta va trece testele de singuranţă. “În primul rând, vaccinul, dacă se va reuși obținerea unui vaccin în timp scurt, pentru că deocamdată vorbim despre vaccinuri candidat, adică încă neautorizate, trebuie administrat persoanelor din categoriile vulnerabile și personalului medical. Celelalte categorii de persoane, copiii și adulții tineri, fac de multe ori forme ușoare ale bolii, care nu necesită spitalizare”, a precizat prof. Rafila, la Digi 24.

Alexandru Rafila a explicat că nu este deloc devreme să vorbim despre acest lucru, ci mai degrabă trebuia începută organizarea: “Nu cred că ne grăbim. Dacă tot vrem să arătăm că suntem silitori în a furniza populației din România vaccinul necesar, ar trebui de mâine să ne preocupe modul de organizare, de logistică, centrele de vaccinare, cine să facă vaccinul, cine să-l administreze, să se facă catagrafia tuturor grupurilor vulnerabile cât să poată fi vaccinate”.

“Vaccinurile noi, revoluționare, care conțin ARN, nu trebuie transportate doar congelate, ci la -70/-80 grade Celsius, și nu există nicio țară care are capacitate de stocare la o astfel de temperatură. Ele vor fi livrate în recipiente care conțin gheață carbonică și care trebuie să ajungă direct în centrele de vaccinare, unde pot să rămână refrigerate timp de câteva zile. Mai mult, aceste vaccinuri se vor administra cel mai probabil în două doze multora dintre persoanele beneficiare, mai ales persoanelor vârstnice”, a continuat profesorul.”

Comments

comments