Alexandru Rafila anunță o schimbare de strategie în controlul pandemiei în România. Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a explicat că la nivelul întregii țări a crescut capacitatea de testare, iar în centrele ambulatorii deja se prescriu persoanelor cu test pozitiv medicamentele antivirale. Rafila a precizat că identificarea timpurie a celor infectați va preveni transmiterea virusului și astfel vom stopa pandemia.
În ceea ce privește copiii, nu există o creștere progresivă, pentru că am văzut informații aruncate în spațiul public. I-am pus la dispoziție domnului ministru Cîmpeanu toate datele, care arată faptul că în rândul copiilor nu există o creștere.
Facilitarea testării va duce la stoparea pandemiei pentru că un caz identificat și izolat nu va mai transmite mai departe. De asemenea, identificarea în stare incipientă a infectărilor
În ceea ce privește medicația virală inovativă, sper că semnăm în aceste zile primul contract, iar până la finalul acestei luni, antiviralele să ajungă în România. Avem deja antivirale în centrele ambulatorii” a explicat ministrul Sănătății.