Alexandra, tânăra din Argeș, care își dedică viața oamenilor. Polițistă și voluntar SMURD

Alexandra are 22 de ani și este originară din Mioveni. Tânăra este absolventă a Liceului Teoretic ”Iulia Zamfirescu” din Mioveni și a absolvit Școala de Agenți de Poliție din Câmpina.

”Ea este Alexandra, tânăra care, după turele de serviciu, schimbă uniforma de poliție cu cea de voluntar SMURD. Are 22 de ani și este polițistă la ordine publică, în Sfântu Gheorghe.
Acesta a fost visul ei… să devină polițist!
Și a reușit, absolvind Școala de Agenți de Poliție din Câmpina.
Însă lucrurile nu s-au oprit aici.
Anul trecut, Alexandra a urmat cursurile de prim ajutor din cadrul programului «Salvator din pasiune». Iar de atunci și până acum, a participat la peste 40 de misiuni medicale, fiind parte a echipajului de prim ajutor SMURD al Detașamentului de Pompieri Sfântu Gheorghe; toate, în timpul ei liber.
Ea este Alexandra, are 22 de ani și, după turele de serviciu de la poliție, fie că sunt ziua sau noaptea, îmbracă uniforma voluntarului din dorința de a ajuta.
Ea este Alexandra și, pentru noi, este Omul Zilei!
Îți mulțumim pentru cum ai ales să-ți ajuți semenii, necondiționat!”, este mesajul transmis de Ministerul Afacerilor Interne.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.