Alex Găvan, alpinistul din Cepari, despre succesul expediţiei pe Broad Peak: Dedic această reuşită luptătorilor anticomunişti din munţi, care, prin lupta şi prin sacrificiul lor, au fost – şi sunt încă – o sursă de inspiraţie

Are doar 32 de ani şi a urcat deja şase dintre cei 14 optmiari ai lumii, adică vârfuri de peste 8.000 de metri înălţime. Are două premiere româneşti la activ, în cele 6 expediţii de succes şi a fost cel mai tânăr alpinist român care a reuşit să atingă vârful Cho Oyu, la numai 24 de ani. Îşi împărtăşeşte experienţele şi cele învăţate, cu generozitate, şi altora, fiind şi unul dintre cei mai buni speakeri motivaţionali din ţară. Este vorba despre Alex Găvan, unul dintre cei mai mari alpinişti români ai tuturor timpurilor, originar din Cepari, Argeş. În urmă cu doar o lună, pe 23 iulie, şi-a trecut în palmares o nouă reuşită: vârful Broad Peak (8.047 m) din Pakistan. Cel de-al şaselea optmiar, urcat „prin mijloace corecte“ cum ţine să sublinieze de fiecare dată, adică fără oxigen suplimentar şi fără ajutorul şerpaşilor. El a dedicat ascensiunea acestui vârf memoriei luptătorilor anticomunişti din munţi, care, în opinia sa, „prin lupta şi prin sacrificiul lor, au fost – şi sunt încă – o sursă de inspiraţie şi o dovadă a faptului că nu toţi românii acceptă compromisul, fie cu un regim politic totalitar, fie cu provocările vieţii. Să-ţi pese cu adevărat înseamnă să acţionezi şi să pui în practică ceea ce afirmi, iar acest exemplu l-au dat luptătorii din rezistenţa anticomunistă”.

Săptămâna trecută, când s-a întors în ţară, a susţinut o conferinţă de presă, o întâlnire informală, în care a discutat deschis şi onest despre ce a însemnat pentru el ascensiunea acestui munte, unde a făcut echipă cu alţi doi alpinişti bulgari şi unul pakistanez.. „Am atins vârful în după-amiaza de 23 iulie, în acelaşi timp cu Karim Hyat. Ascensiunea finală am început-o în seara precedentă, pe la 11.30, din tabăra de bază 3, situată la 7.040 de metri altitudine şi am atins vârful de abia la 3.30 după amiaza următoare. Boian şi Ivan au ajuns în vârf cu aproape o oră şi ceva înainte. Drumul în sus ne-a luat aproape 16 ore. Urcând fără oxigen suplimentar, eram obosiţi, dar extrem de fericiţi. Am făcut cinci fotografii cât am stat acolo, în total 15 minute. Deşi tentaţia de a-mi dărui ceva timp să mă scufund în panorama munţilor fără de sfârşit a fost mare, era destul de târziu şi ştiam că eram de abia la jumătatea drumului. Succes însemna să ajungem la tabăra de bază în siguranţă, ceea ce s-a întâmplat de abia pe 24 iulie, la 7 p.m.“, a povestit Alex despre cum a ajuns pe unul dintre cei mai înalţi munţi ai planetei.

„Aşa cum se vede în film, când am ajuns pe vârf eram fericit, în timp ce pe Shisha Pangma m-am simţit golit, pentru că depăşisem o limită. Pe Broad Peak am fost plin de o bucurie autentică, care a şters efectiv dificultatea ascensiunii. Nu am simţit această bucurie şi această fericire decât în momentul în care am fost acolo, pe vârf, la 8.047 de metri. Până atunci, am fost doar concentrat pe fiecare mişcare pe care o făceam în momentul prezent. Fără emoţii şi fără gânduri. Deşi coborârea a fost chiar mai dificilă decât urcuşul, iar ziua vârfului a însemnat pentru mine un efort continuu şi istovitor timp de aproape 24 de ore, acest sentiment de bucurie şi de plinătate a rămas. Face parte din ceea ce mi-a dat mie acest munte şi îi sunt recunoscător”, a mai spus temerarul alpinist.

Două luni de aclimatizare pentru 15 minute pe vârf

Aşa se face că, la 23 iulie, la ora 15.30, ora Pakistanului, alpinistul de 32 de ani a ajuns pe Broad Peak, după două luni petrecute în Karakorum, locul cu concentraţia cea mai mare de gheţari din afara calotei glaciare. Este pentru a doua oară când un român ajunge pe Broad Peak: primul care a urcat vârful a fost alpinistul Constantin Lăcătuşu, în expediţia sa din 1992. „Drumul de apropiere până pe Broad Peak a durat aproape două săptămâni şi, din ultimul sat unde ne-a lăsat ultimul mijloc mecanizat, am parcurs până în tabăra de bază, de-a lungul gheţarului Baltoro, în jur de 100 de kilometri pe jos.  Expediţia durează atât de mult nu doar din cauza drumului de apropiere, care este destul de lung, ci şi procesului complex de aclimatizare pentru condiţiile extreme de la această altitudine, proces care durează mai bine de o lună,” explică Alex Găvan. „Neaclimatizaţi, cei mai mulţi dintre noi nu am supravieţui la o asemenea altitudine mai mult de cinci minute, atâta vreme cât, la înălţimi de peste 8.000 de metri, cantitatea de oxigen este la doar o treime din cea pe care o avem la nivelul mării.  Corpul uman se aclimatizează la 6.000 m. La peste 7.000 sau 7.500 m, în funcţie de caz, corpul uman nu se mai poate aclimatiza şi, încet-încet, moare. Toată luna aceea de aclimatizare este o sursă pentru a rezista în «zona morţii»”, a explicat Alex Gavan de ce este importantă aclimatizarea.

Însă de ce fără oxigen şi fără niciun fel de ajutor din partea şerpaşilor?

Pentru că, mai spune el, stilul contează şi pe munte, şi în viaţă. „Adică e mai important cum faci ascensiunea, decât să o faci cu orice preţ. Un munte are un singur punct cel mai înalt şi numai unul. Orice alt loc nu reprezintă vârful adevărat. Contează să urci până pe vârf şi nu să te lauzi că ai făcut vârful, dacă nu ai ajuns în cel mai înalt punct; contează să admiţi când te întorci dintr-o ascensiune înainte de vârf; contează să urci cu forţele tale, nu cu oxigen suplimentar – pe care îl consider o formă de doping, o formă de a trişa – şi cu porteri de altitudine; contează să nu te amăgeşti că ai cucerit un munte, ci să admiţi, cu smerenie, că doar ai reuşit o ascensiune; contează să te gândeşti la ceilalţi cu care eşti pe munte şi să îi ajuţi, iar, când te întorci, să dai celorlalţi, celor care te aşteaptă acasă şi te sprijină, ceva din experienţa şi prea-plinul trăit acolo”, spune Alex.
„Să urci un munte cu oxigen suplimentar înseamnă, de fapt, să trişezi, să reduci muntele la 7.000 de metri, sub „zona morţii”. „Am învins muntele”, „am cucerit muntele” sunt cuvinte care reprezintă o atitudine de macho. Din acest motiv, nu scriu în comunicate de presă că eu cuceresc vârfuri. Cat de arogant să fii să spui că ai cucerit muntele, când stai 15 minute pe vârf?!”, a mai explicat el. „Dacă foloseşti butelia de oxigen în caz de urgenţă, nu te mai întorci în România şi spui că ai urcat pe vârf. Eu am o butelie de oxigen pe care o ţin şi o folosesc pentru urgenţe. Este o butelie care te ajută doar în Tabăra de bază, altfel pe munte, spre vârf, o ai degeaba“, este de părere alpinistul.

În cei 8 ani de când a început ascensiunile, alpinistul din Cepari are nu mai puţin de 8 succese: Broad Peak- 2014, Shisha Pagma – 8.027 m, în 2013, Manaslu – 8.156 m, în 2011, Makalu – 8.463 m, în 2008, Gasherbrum 1 – 8.068 m, în 2007, Cho Oyu – 8.201 m, în 2006.
El mai spune că faptul că a urcat cinci optmiari înainte de Broad Peak; că nu era o siguranţă că va reuşi pe Broad Peak, pentru că, în opinia sa, fiecare munte are personalitatea lui şi, deşi există o strategie de aclimatizare, fiecare ascensiune trebuie personalizată.
Cum Alex consideră că antrenamentul trebuie să fie continuu şi consecvent, week-end-ul trecut el s-a întors la Cepari, pentru o sesiune de antrenament cardio pe izlazul Gudiu! Următoarea ieşire va fi în Munţii Tatra, unde va face escaladă, în cadrul pregătirii următoarei expediţii, scopul său final fiind de a atinge toate cele 14 înălţimi de peste 8.000 de metri. Între timp, fiind ambasador al World Wild Found Romania, va lua parte, în numele organizaţiei, la maratonul de la Bucureşti.