Aleşii locali îşi păstrează mandatul dacă partidul acestora fuzionează cu un altul

724 views

Senatul a adoptat, miercuri, 20 iunie, ca for decizional, o iniţiativă legislativă prin care mandatul primarilor, consilierilor şi preşedinţilor consiliilor judeţene nu încetează în cazul în care partidul pe listele căruia au fost aleşi fuzionează cu o altă formaţiune politică.

Iniţiativa legislativă a fost adoptată cu 77 de voturi “pentru”, nicio abţinere şi 34 de voturi “împotrivă”, Senatul fiind for decizional pe proiectul care urmează să ajungă la promulgare la preşedintele Klaus Iohannis.

Proiectul de lege modifică Legea 393/2004 privind statutul aleşilor locali în sensul în care calitatea de consilier local sau de consilier judeţean, înainte de expirarea duratei normale a mandatului, nu încetează în cazul în care acesta pierde calitatea ”de membru al partidului politic sau al organizaţiei minorităţilor naţionale pe a cărei listă de competitor electoral a fost ales, cu excepţia partidelor politice care au fuzionat, situaţie în care consilierul devine independent”, conform textului iniţiativei.

În forma actuală a legii, articolul 9, litera h1 este prevede: ”Calitatea de consilier local sau de consilier judeţean încetează de drept, înainte de expirarea duratei normale a mandatului, în următoarele cazuri: h1 )pierderea calităţii de membru al partidului politic sau al organizaţiei minorităţilor naţionale pe a cărei listă a fost ales”.

Un alt amendament adus de PSD la articolul 15, litera g1 propune următoarele: “calitatea de primar şi, respectiv, de preşedinte al consiliului judeţean încetează, de drept, înainte de expirarea duratei normale a mandatului în următoarele cazuri: pierderea, prin demisie, a calităţii de membru al partidului politic sau al organizaţiei minorităţii naţionale pe a cărei listă de competitor electoral a fost ales, cu excepţia partidelor politice care au fuzionat, situaţie în care primarul devine independent”.

Forma iniţială a Legii, la art.15, litera g1, arată că: ”Calitatea de primar şi, respectiv, de preşedinte al consiliului judeţean încetează, de drept, înainte de expirarea duratei normale a mandatului în următoarele cazuri: g1 )pierderea, prin demisie, a calităţii de membru al partidului politic sau al organizaţiei minorităţii naţionale pe a cărei listă a fost ales”.

Comments

comments