Alertă privind comercializarea unor măşti de protecţie neconforme. Acestea se vindeau într-un lanț de hipermarketuri

Alertă privind comercializarea unor măşti de protecţie neconforme. Acestea se vindeau într-un lanț de hipermarketuri. România a emis în sistemul RAPEX o nouă alertă privind comercializarea unor măşti de protecţie neconforme, aceasta fiind a 26-a alertă validată de sistem, a anunţat, vineri, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor.

„În urma verificărilor realizate conform tematicii naţionale de control care vizează măştile aflate la comercializare, Comisariatul Regional pentru Protecţia Consumatorilor (CRPC) Regiunea Sud Muntenia Prahova a trimis o notificare de produs neconform, din această categorie, către Sistemul de alertă rapidă pentru produse nealimentare al Uniunii Europene – RAPEX.

Ca urmare, acesta a validat o nouă alertă din partea României, a 26-a, în ceea ce priveşte măştile aflate la comercializare în ţările Uniunii Europene”, se arată în comunicatul ANPC.

Produsele neconforme de acest tip, care au fost deja retrase de la comercializare de către comisarii CRPC Prahova, au fost identificate într-unul dintre magazinele componente ale unui lanţ comercial de retail.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.