Alertă alimentară! Lidl România a anunțat că va retrage de la vânzare sandwich-urile „Chef Select”, de 200 de grame, cele cu pui și bacon prăjit alături de cele cu salam de Sibiu și cașcaval. Aceste produse nu sunt recomandate persoanelor cu alergie la soia. Producătorul sandwich-urilor „Chef Select” este Tip Top Food Industry și clienții care le-au cumpărat le pot aduce în magazin și primesc banii înapoi, indiferent de termenul de valabilitate.

”S-a constatat că produsele afectate conţin făină de soia nedeclarată pe etichetă. Din cauza posibilelor reacții alergice la ingerare, clienţii cu alergie la soia ar trebui să ţină cont neapărat de retragere şi să nu consume în niciun caz produsele”, se precizează în comunicatul transmis de Lidl România.

Comments

comments