Săptămâna trecută, odată cu fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Argeş, Constantin Nicolescu, în „Dosarul şcolilor” au fost condamnaţi şi primarii din Câmpulung – Călin Andrei şi Budeasa – Ion Ştefan. Cei doi au primit câte trei ani de închisoare, dar cu suspendare. Chiar şi în aceste condiţii, a anunţat prefectul de Argeş, Mihai Oprescu, cei doi îşi pierd mandatul de primar. Conform prevederilor art. 15 alin. 2 litera e) şi litera g) din Legea nr. 393/2003 privind statutul aleşilor locali, calitatea de primar încetează de drept înainte de expirarea duratei normale a mandatului, în următoarele cazuri: e) condamnarea, prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, la o pedeapsă privativă de libertate; g) pierderea drepturilor electorale.
Potrivit prevederilor legale, alegerile parţiale în cele două cazuri ar urma să aibă loc pe 22 sau pe 29 martie, însă există şi posibilitatea să nu se mai organizeze alegeri, ci să se recurgă la soluţia interimatului, până la data unui scrutin normal, interimat asigurat de viceprimar.

Comments

comments

DISTRIBUIȚI