Alarmant! Un nou focar de pestă porcină africană în Argeș

Alarmant! Un nou focar de pestă porcină africană în Argeș. Conform buletinului de analize emis de Institutul de Diagnostic şi Sănătate Animală Bucureşti, virusul pestei porcine africane este confirmat într-o gospodărie din localitatea Pătuleni, comuna Răteşti, transmite Instituția Prefectului județului Argeș.

Ca şi în celelalte situaţii, au fost delimitate zonele de protecţie şi de supraveghere astfel:

– Zona de protecţie- rază 3 kilometri (localităţile: Pătuleni şi Tigveni – comuna Răteşti)

– Zona de supraveghere – rază 10 kilometri (localităţile: Furduieşti, Ciupa Mănciuleşti, Răteşti, Teiu, Siliştea, Gruiu, Căteasca, Cârciumăreşti, Leordeni, Baila, Ciulniţa, Glâmbocata, Glâmbocata Deal, Budişteni, Ciolceşti, Glodu, Baloteasca , Teiu, Căteasca, Leordeni, judeţul Argeş;

– Valea Caselor, Valea Mare, Crângurile de Sus, Crângurile de Jos, Băduleşti, Saru, Gura Foi, Potlogeni Deal, Morteni, Voia, Pătroaia Deal, Pătroaia Vale – localităţi din judeţul Dâmboviţa).

Cetăţenii au obligaţia să respecte toate măsurile care ţin de prevenirea răspândirii bolii, până când focarul va fi stins. Orice suspiciune trebuie comunicată de urgenţă medicului veterinar, animalele suspecte vor fi sacrificate şi neutralizate, iar proprietarul va fi despăgubit de stat, în condiţiile legii.

Pe teritoriul judeţului Argeş sunt active 11 focare de pestă porcină africană

La această oră, pe teritoriul judeţului Argeş sunt active 11 focare de pestă porcină africană în localităţile: Dâmbovicioara, Bascov, Mărăcineni, Băiculeşti, Vlădeşti, Răteşti (două exploataţii nonprofesionale) şi la porci mistreţi în fondurile de vânătoare 25 Grădiştea, comuna Mihăeşti ; 24 Mâzgana, comuna Vultureşti și 18 Râul Târgului, Lerești.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.