Ministrul Mircea Fechet a participat luni, 19 august, la deschiderea celui de-al 6-lea centru regional de numărare și sortare a ambalajelor SGR, în comuna #Almăj (județul Dolj), centru aflat în proximitatea orașului #Craiova, care va gestiona și procesa ambalajele de băuturi colectate de la comercianți și va deservi, în principal, zona de sud a țării.
„Acest moment, este cel mai bun indicator al faptului că suntem pe traiectoria pe care ne-am asumat-o. Aici, în Oltenia, avem mai multe probleme de mediu, deoarece pierdem în fiecare an 1000 de hectare de teren agricol care se transformă în deșert. Cât privește colectarea separată, e bine să ne amintim de unde am pornit. Cifrele rușinoase raportate vor deveni istorie, deoarece SGR își propune să atingă în al treilea an de funcționare peste 90% ambalaje colectate. Cea mai importantă verigă este reprezentată de cetățenii României care, indiferent de condiții, de timpul petrecut la coadă la #RVM, reușesc să facă să funcționeze acest sistem. Mai avem multe de îmbunătățit, aștept cu nerăbdare celelalte puncte de colectare, aștept să sărbătorim cât mai curând ambalajul cu numărul 2 miliarde și împreună să facem tot ce putem pentru ca ”Hora Reciclării” să se învârtă din ce în ce mai repede și să avem o Românie mai curată” a declarat Mircea Fechet.
Amplasat în incinta parcului industrial Global Vision, noul centru #RetuRO creează 120 de locuri de muncă verzi și integrează echipamente performante pentru asigurarea unui proces eficient de sortare și numărare pentru toate tipurile de ambalaje incluse în SGR. Cu o suprafață de aproximativ 6.000 de metri pătrați, acesta are o capacitate anuală de numărare de aproximativ 280 de milioane de ambalaje SGR și o capacitate de sortare și procesare pe tipuri de materiale (#PET, #metal, #sticlă) de peste 820 de milioane de ambalaje SGR.
În primele 8 luni, 3,5 miliarde de ambalaje SGR au fost puse pe piață de către producători și peste 1,3 de miliarde au fost returnate de consumatori. 75.000 tone de materiale, reprezentând aproximativ 83% din cantitatea de #ambalaje colectată, au fost direcționate către unități de reciclare, ultima etapă a acestui mecanism complex, confirmând astfel funcționarea eficientă a Sistemului de Garanție-Returnare. @RetuRO asigură întoarcerea materialelor în piață, precum și transparența parcursului acestor materiale pe întregul lanț, din momentul punerii pe piață, colectării, până la intrarea în stațiile de reciclare.