În Ajunul Bobotezei (5 ianuarie) se ține post negru, nu se manâncă și nu se bea nimic. Canoanele Bisericii învață că în Ajunul Bobotezei se ajunează total, (Canonul 1 al Sf. Teofil al Alexandriei), iar a doua zi se ia agheasma pe nemâncate. În Tipicul Sfantului Sava se spune că dacă Ajunul cade duminica sau sâmbata, nu se ține post negru. Postul din ziua de 5 ianuarie este păstrat din secolele IV-VI, când catehumenii se pregateau prin post și rugăciune timp de 40 de zile, să primească botezul în seara acestei zile. Dupa ce primeau botezul, puteau sa participe pentru prima data la liturghia credincioșilor și să se împărtașească. Astăzi, creștinii postesc în aceasta zi, pentru a putea gusta cu vrednicie din apa sfințită – Agheasma Mare.

În unele regiuni, în special în Moldova, creștinii ortodocși gustă pe nemâncate din Agheasma Mare timp de opt zile, de la Ajunul Bobotezei (5 ianuarie), până la 14 ianuarie – odovania praznicului.

Unii preoți îi opresc pe credincioși să ia Agheasma Mare. În acest sens, Sfântul Sava spune: “aceștia nu fac bine pentru că prin darul lui Dumnezeu s-a dat spre sfințirea lumii și a întregii făpturi… Deci de unde este socotința acestora pentru ca să nu guste apa aceasta, deoarece trebuie să știm că nu pentru aceasta Apa este necuratia în noi, ci devenim necurați prin lucrurile noastre cele spurcate, iar noi ca sa ne curățim de acestea, bem fară de îndoială această Sfântă Apă”. (sursa: eparhiaargesului.ro)

Comments

comments

DISTRIBUIȚI