Agenţia Europeană a Medicamentului estimează că primul vaccin împotriva SARS-CoV-2 ar putea fi gata peste un an

323 views

Agenţia Europeană a Medicamentului estimează că primul vaccin împotriva SAR-CoV 2 ar putea fi gata peste un an. Un vaccin împotriva noului coronavirus ar putea fi aprobat în circa un an de zile în cel mai „optimist” scenariu, a declarat joi Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA).

În condiţiile în care se depun eforturi susţinute la nivel mondial pentru dezvoltarea unui vaccin, Uniunea Europeană, puternic afectată de COVID-19, se teme că ar putea să nu aibă suficiente rezerve, mai ales dacă un vaccin ar fi dezvoltat în Statele Unite sau China.

Agenţia Europeană a Medicamentului, care se află în legătură cu 33 de dezvoltatori, depune toate eforturile pentru a accelera procesul de aprobare, a declarat directorul responsabil de vaccinuri din cadrul EMA, Marco Cavaleri, care s-a arătat sceptic că un vaccin ar putea fi gata până în septembrie, relatează Reuters.

“Pentru vaccinuri, deoarece dezvoltarea trebuie să înceapă de zero… am putea privi dintr-o perspectivă optimistă – într-un an de acum înainte, deci la începutul anului 2021”, a declarat el pentru jurnalişti.

Oficialul EMA a exclus posibilitatea omiterii celei de-a treia faze de testare, despre care a spus că este necesară pentru a fi convinşi că vaccinul este sigur şi eficient.

Agenţia Europeană a Medicamentului are totodată în vedere 115 tratamente diferite pentru COVID-19, boală care a provocat aproape 300.000 de decese la nivel global, conform datelor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.

Marco Cavaleri a afirmat că unele dintre aceste tratamente ar putea fi aprobate în Europa încă din această vară, însă nu a specificat despre ce tratamente este vorba.

Comments

comments

DISTRIBUIȚI