After School amenajat într-o biserică din Pitești. Copiii au nevoie de haine și rechizite

sursa foto: Aşezământul "Sfinţii Împărați Constantin și Elena" - Pitești

A început activitatea la Centrul After School „Sfântul Vasile cel Mare” din Pitești. ”Cu mare bucurie în suflet vă anunț că activitatea la Centrul After School, amenajat la demilsolul bisericii, a început pe 9 mai, pentru 15 copii proveniți din familii încercate de greutățile vieții”, transmite părintele Robert.

Copiii beneficiază de: zilnic (luni – vineri) masă caldă și gustare după amiază; meditații și rezolvarea temelor, limba engleza; bibliotecă (2640 volume); consiliere psihologică, duhovnicească; servicii medicale; activități recreative (în aer liber, cursuri de dans, șah, cursuri de calculator).

Voluntarii care ajuta la pregătirea temelor sunt cadre didactice și elevi de la Colegiul Național „Zinca Golescu” și Colegiul Național „Alexandru Odobescu”.

Oricine poate ajuta cu o mică donație:
– în contul bisericii: RO07BRDE030SV59277390300
– cu alimente ambalate, cu termen de valabilitate; rechizite, haine noi;
– prin organizarea de parastase pentru cei adormiți (bucătăria este acreditată de instituțiile de resort).
Telefon: 0720119044
Așezământul „Sfântul Ierarh Nectarie”; str. Gh. Lazăr 20, zona „bazar ruși”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here