Alegerea tunsorii, dar şi a coafurii este unul dintre momentele în care indecizia femeilor, dar şi a bărbaţilor este sesizabilă. Nu de puţine ori s-a întâmplat ca în momentul în care ai decis că vrei o anumită tunsoare, stilistul a spus că nu este posibilă. Tipul de păr cu care a fost înzestrat fiecare om este cel care stabileşte care este coafura ce se potriveşte.
Dacă ai onduleuri, oricât ai vrea să ai o tunsoare bob, acest lucru nu se poate realiza decât cu multe şiretlicuri. Orice dorinţă de a avea un păr rebel, uşor dezordonat, nu poate fi îndeplinită, dacă firul de păr este drept şi gros. Poţi avea o coafură potrivită numai dacă ţii cont de structura firului de păr. În cazul unei podoabe capilare dese, trebuie să purtaţi părul lung. Vă avantajează părul lung, cu o linie dreaptă, perfectă dar se poate opta şi pentru o coafură în trepte. Coafarea acestui tip de păr este extrem de simplă. Părul se aşază foarte bine, dacă este perfect întins. Se poate folosi placa pentru întins doar după ce părul este uscat complet. Puteţi obţine acelaşi efect, dacă părul este lăsat să se usuce natural, pieptănându-l din când în când, pentru a se aşeza. Ca produse de styling: puţină spumă şi fixativ pentru așezare.

Nu optaţi pentru o tunsoare scurtă în cazul în care aveti părul creţ

În cazul în care aveţi un păr rar, este nevoie de o coafură care să-i ofere volum. Apelaţi la o tunsoare cu lungimi diferite ale şuviţelor. Pentru o coafură rezistentă, se aplică pe părul ud spumă modelatoare, iar pentru volum puteţi să îl uscaţi ţinând capul în jos. După uscare, se pulverizează fixativ în palme şi se masează uşor la rădăcini. Nu se mai pieptănă părul uscat, scoateţi şuviţele mai lungi în exterior, aplicând puţină ceară pe vârfuri. Nu optaţi pentru o tunsoare scurtă în cazul în care aveti părul creţ. Frizurile scurte nu vor avantaja, pentru că, în general, părul creţ are tendinţa de a creşte în sus, urmând să se lase numai după ce a ajuns la o anumită lungime. Nu e recomandat să îl lăsaţi nici foarte lung, pentru că va fi greu de întreţinut. Lungimea medie este ideală. Aplicaţi spumă, strângând mereu părul în palme, pentru a da onduleurilor o formă frumoasă. În afară de spuma modelatoare, nu mai este nevoie de niciun alt produs de styling. Înainte de a aplica spuma este foarte bine să îl pieptănaţi uşor cu un pieptăn rar din abanos sau din lemn tratat antielectrizare.
Pentru un păr fragil şi subţire, frizurile scurte sunt cele potrivite, pentru că sunt mai uşor de întreţinut şi de aranjat. Alegeţi un bob şic, cu o formă perfect rotundă şi cu marginile finisate. Pentru originalitate lăsaţi un breton asimetric, uşor franjurat pe o parte. Dacă firul de păr e foarte subţire nu este indicat a se purta părul mai lung de umeri, pentru că se va rupe şi se va despica foarte repede. Pentru a-l coafa ireproşabil, trebuie să aplicaţi spuma pe părul ud. Aceasta se întinde pe păr cu ajutorul unui pieptene. Se foloseşte o perie mare sau medie, de volum, rotundă pentru a-i da părului volumul dorit.

 

Comments

comments

DISTRIBUIȚI