Afaceri de război! Se construiesc buncăre antiatomice în Argeș

Românii au dovedit că se panichează extrem de repede și că nu știu cum să reacționeze în situațiile dificile. De cele mai multe ori lasă teama să le controleze acțiunile. Și aici putem aminti de cozile infernale din benzinării sau cele la ulei din hipermarketuri. De când a izbucnit războiul în Ucraina, românii sunt influențați foarte ușor să facă diverse achiziții. Așa se face că pe piața din țara noastră au apărut și firme care construiesc adăposturi antiatomice.

Una dintre aceste firme pune la dispoziția celor interesați până și teren în zona de deal, în județul Argeș, ”în zone retrase”, după cum se precizează într-un anunț de pe un site de vânzări: ”Proiectăm si construim buncare anti dezastre naturale si anti atac aerian si terestru. Sunt dotate cu sisteme de ventilatie insotite de filtre pt nanopartinule montate de firme specializate, sursa proprie de energie si apa., pompe de evacuare apa menajeră etc. Ne deplasăm oriunde in tara. Punem la dispozitie terenuri in zona de deal a județului arges, zone retrase. Preturi incepand de la 25000 e plus tva pt suprafata de 26 mp utili”.

O altă firmă oferă servicii atât pentru utilizare rezidențială, cât și pentru unitățile comerciale care doresc să-și protejeze angajații: ”PRETURI INCEPAND DE LA 60.000 EURO +TVA. Buncarele noastre sunt unități de supraviețuire subterane și pot fi complet utilate. Acestea ofera siguranta in caz de calamitati, evenimente cu violente, safe room, explozie nucleara.
Va puteți proiecta adăpostul subteran pentru a deveni birou, camera de gimnastică, sau camera de relaxare unde puteți petrece timp citind sau la o ceașcă de ceai. Buncarele subterane nu se limitează doar la utilizare rezidentiala dar si la unități comerciale care își doresc sa ofere un mediu sigur angajaților cu protectie maximă”.

”Efectuăm lucrări de structuri subterane, camuflate, specializate, tip buncăr pe teren în pantă sau drept, cu studii geotehnice incluse. Eventual case tip hobbit. Funcție de numărul de niveluri subterane și cerințe client stabilim pretul”, se precizează într-un alt anunț.

Firmele sunt din București și Cluj-Napoca. (sursa foto: olx.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.