Adrian Miuțescu, preşedinte PNL Argeş – precizări necesare cu privire la întâlnirea de la Vila Florica! “Pentru corectitudine, se impun câteva precizări în legătură cu articolele apărute într-o anumită zonă a presei, privind întâlnirea liberalilor de la Vila Florica. Aceste articole conțin informații false și este bine să informăm opinia publică, în mod oficial, cu privire la tematica întâlnirii despre care s-a vorbit în spațiul public” se arată într-un comunicat de presă emis de PNL Argeş.

În primul rând, nu a fost o întâlnire politică. La data de 20 august 1864 s-a născut Ion I.C. Brătianu, iar liberalii se simt primii chemați să-l evoce în cadrul unui eveniment cultural cu caracter public. Motivul pentru care liberalii s-au dus la Vila Florica a fost o discuție privind organizarea din timp a unui astfel de eveniment.

Conducerea Muzeului a precizat foarte clar: dacă Muzeul va considera că este oportun și dacă pandemia va permite organizarea unui astfel de eveniment public, atunci acesta va putea avea loc, fiindcă însăși legea de înființare a Muzeului Național Brătianu prevede: ”aducerea în atenția publicului a figurilor marcante ale familiei Brătianu, a contribuției acestora la cultura și istoria românilor, respectiv formarea României Moderne și a României Mari.” (Art. 2, lit. a), Legea nr. 15/2020).

Da, este adevărat, a fost publicat în presă un convocator politic. La acest convocator s-a renunțat de îndată, fiind socotit o eroare de comunicare. Ca liberali, noi nu am politizat niciodată o instituție publică, prin prezența noastră, și nici nu o vom face.

În al doilea rând, ca dovadă pentru cele de mai sus, noi nu am venit la discuții privind posibila organizare a evenimentului din data de 20 august cu inscripții politice sau cu mesaje de natură politică. Am venit cu mașinile personale, ne-am așezat la masă cu conducerea Muzeului, am discutat și, o dată terminate discuțiile, am plecat. Deci, nimic politic!

În al treilea rând, este o minciună aceea că am făcut, într-un Muzeu Național, așa cum scrie o parte a presei, ”o chermeză”. Cei care au scris așa ceva, sunt rugați să dovedească acest lucru. La întâlnirea avută nu s-a băut nici măcar o cafea, nu a existat nici măcar un protocol minimal. Și nici nu am purtat discuțiile în spațiul expozițional al Muzeului, ci în cramă, pentru că afară ploua.

În al patrulea rând, asigurăm pe toată lumea că fiecare participant a purtat mască și a respectat regulile impuse de autorități. Cei care au scris altfel sunt chemați să probeze contrariul” se mai arată în comunicatul semnat de preşedintele PNL Argeş, Adrian Miuţescu.

Comments

comments