ADIENT TRIM Piteşti, compania dedicată dezvoltării angajaților și comunității

6,521 views

O prezență activă și implicată la nivelul Județului Argeș, compania ADIENT TRIM Piteşti organizează proiecte pentru comunitatea în care își desfășoară activitatea și dedicate angajaților săi.

În luna iunie a anului trecut, compania a organizat, la Piteşti, Ziua Porţilor Deschise. A invitat copiii angajatilor! Peste 800 de copii au vizitat fabrica, au admirat hărnicia și rezultatele muncii părinților care le-au fost ghizi mândri! S-au jucat într-un mini parc de distracții și s-au bucurat cu toții de copilărie!

În octombrie 2017, câteva caravane medicale au sosit în localităţi din judeţul Argeş. Unitatea medicală mobilă a acordat angajaților, famiilor acestora dar și locuitorilor asistență medicală de bază: consultații, măsurarea tensiunii arteriale, a pulsului, măsurarea glicemiei, EKG. După caz, au fost eliberate reţete şi bilete de trimitere către medicii specialişti.

ADIENT le creează angajaților săi cadrul de implicare în suportul comunității. În anul 2017, aceștia au fost voluntari în beneficiul a 583 de copii instituţionalizaţi. Compania va susține în continuare cultura de responsabilitate socială, astfel încât să devină un mod de viață.

La finalul anului trecut, ADIENT TRIM Piteşti a fost desemnată cea mai performantă companie ce operează în segmentul industrial la nivelul judeţului Argeş.

Profil de succes la conducerea Adient

Din octombrie 2017, fabrica o are ca Director de Sucursală pe Amalia Săceleanu. Ea lucrează aici de la început! „Am apreciat întotdeauna precizia, lucrurile clare, de aceea am ales să urmez cursurile Universităţii Politehnice din Bucureşti. Nu a fost o alegere clasică, însă am simţit că mi se potriveşte. Apoi, la terminarea facultăţii, m-am întors acasă şi am aplicat pentru un post de Inginer de Calitate în cadrul Johnson Controls – denumirea de atunci a companiei. Iată-mă tot aici, 16 ani mai târziu.”

Decizia de a-și dedica aceluiași angajator cariera i-a adus multe beneficii, dintre care cunoaşterea în amănunt a domeniului şi stabilitatea. A găsit la ADIENT un mediu de lucru mereu interesant, s-a format ca profesionist şi a avansat pas cu pas, până la rolul pe care îl are astăzi. În opinia ei, continuitatea îţi dă şansa de a te gândi mai mult la viitor şi încrederea că poţi realiza proiecte din ce în ce mai ambiţioase.

Un lider care crede în respect, comunicare și dezvoltare

Principiul de bază după care se ghidează în leadership este că, indiferent de înălţimea scaunului pe care te afli, este important să fii cu picioarele pe pământ. Dacă ar fi să numească un top 5 al lucrurilor care contează în conducerea unei echipe, pe locul întâi este respectul pentru fiecare dintre colegii săi! Crede în dorinţa oamenilor de a face lucrurile cât mai bine, crede că autonomia este pasul către performanţă.

Un alt principiu important pentru Amalia Săceleanu este comunicarea sinceră. “Echipa înseamnă peste 2.000 de oameni, fiecare cu o poveste diferită de viaţă. Cred că un bun lider trebuie să fie prezent acolo oricând este nevoie de el”

Amalia Săceleanu este inspirată de dorinţa de a învăţa în permanenţă. Agilitatea și valorile sunt cele care susțin un lider să facă faţă tuturor situaţiilor cu care se confruntă. Ascensiunea într-o anumită funcţie nu vine la pachet cu un manual de utilizare. Trebuie să ştii să analizezi, să asculţi şi să recunoşti atunci când nu iei cele mai inspirate decizii. “Vor exista întotdeauna lucruri pe care nu le ştii şi le poți învăţa de la cei din jur. Este important să întrebi şi să asculţi.”

ADIENT Trim din Piteşti este un angajator important din județul Argeș. Compania caută oameni harnici, într-o lume în mișcare! Toate celelalte se învaţă, odată ce ai trecut pragul fabricii.

Comments

comments