Acuzat că și-a hărțuit sexual nepoata, primarul din Călinești a fost suspendat de PSD din toate funcțiile politice

Potrivit unui comunicat de presă al PSD Argeș, organizația PSD Argeș a decis suspendarea lui Mihai Georgescu, primar al comunei Călinești, din toate funcțiile politice, așteptând în continuare rezultatele anchetei în desfășurare.
„Nu dorim să ne implicăm și să discutăm despre viața privată a nimănui, însă întotdeauna ne vom delimita ferm de orice atitudine imorală, mai ales dacă aceasta se petrece în cadrul administrației publice” comunică Biroul de Presă al PSD Argeș.
Despre ce este vorba! De câteva zile, pe Facebook circulă o înregistrare în care primarul respectiv îi cere favoruri sexuale unei tinere, în schimbul angajării la cabinetul său. Nicolae Dicu, tatăl fetei în cauză, cea care a înregistrat discuția, susține că este vorba despre primarul Mihai Georgescu iar fata este chiar nepoata primarului. Potrivit lui Dicu, fata a depus deja plângere la Poliție pentru hărțuire sexuală și șantaj iar la dosar au fost depuse mai multe înregistrări, nu doar cea care este deja publică.
„Mi-a pătat imaginea familiei și a copilului meu! Știți ce se spune în localitate? Că Mihai Georgescu a trăit cu fata mea” a declarat tatăl fetei, Nicolae Dicu, la emisiunea „Chestiuni arzătoare” de la Profi 24.
În ce privește acuzațiile ce i se aduc, primarul Mihai Georgescu ne-a declarat:  „Sunt numai bazaconii! Fata respectivă nu este nepoata mea, tatăl ei este de undeva, de prin Olt. O sa revin imediat cu un comunicat de presă referitor la cele apărute în spațiul public.”
Iată și punctul de vedere al primarului Mihai Georgescu.
În urma materialelor calomnioase apărute în ultimele zile , nu am ce să comentez pe acest subiect, nu mă pretez la asemenea inepții, mă dezic de la toate acuzațiile, las organele competente să tragă concluziile reale.
Personal, nu am hărțuit pe nimeni și nu am făcut avansuri de natură sexuală niciunei femei, cu atât mai puțin unei angajate a primăriei.
Anumite persoane care încearcă să îmi facă rău încă de la preluarea mandatului de primar au apărut în mediul public cu pasaje dintr-o conversație mult mai amplă, scoase din context, pentru a fi interpretate într-o manieră neadevărată, care să îmi strice imaginea.
Mă voi adresa organelor competente în vederea tragerii la răspundere a tuturor celor care au făcut afirmații calomnioase.
Până la finalizarea anchetei, dacă va exista una, mă suspend din toate funcțiile mele din PSD.
Îmi cer scuze față de colegii mei de partid, colegii din primăriei, față de familia mea, și față de toți cei care sunt nevoiți să ia parte la acest circ.
Mă concentrez pe lucrurile importante și pe proiectele pe care încercăm să le realizăm pentru cetățenii comunei Călinești.
Am demonstrat cetățenilor că încă de la numirea în funcția de primar am fost activ, am fost prezent în mijlocul comunității și am încercat să aduc îmbunătățiri în comuna Călinești. Recunosc că încă avem probleme de rezolvat și proiecte de implementat la nivelul primăriei și la nivelul comunei și în continuare rămân la dispoziția cetățenilor.”

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here