În fiecare an, în preajma Sărbătorilor de Iarnă, angajați ai Grupului Renault România participă la acțiuni  caritabile cu menirea de a ajuta persoanele dezavantajate.

În acest an, 1.860 de salariați ai grupului au ales să susțină două cauze sociale și să facă o bucurie copiilor și familiilor susținute de către Asociația Hercules din Costești, Argeș și familiilor aflate în evidența Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 6, București.

Această acțiune caritabilă a presupus donații ale unor pachete cu produse specifice Crăciunului, care au fost împărțite celor de 76 de familii  lipsite de posibilități materiale din Costești, Arges, care beneficiază de susținerea asociației Hercules, precum și unui număr de 110 familii asistate social din sectorul 6, București.

În București, acțiunea a fost organizată în parteneriat cu fundația Hope and Homes for Children.

Asociatia Hercules este o organizație non-guvernamentală fondată în 1994,  care a inițiat și dezvoltat numeroase proiecte în beneficiul întregii comunități: programe de educație,programe de primire și asistare a victimelor violenței domestice, servicii sociale pentru persoanele defavorizate, programe de combatere a sărăciei, excluziunii sociale și abandonului școlar la nivelul comunității.

Fundatia Hope and Homes for Children este o organizație non-guvernamentală, care din 2001 s-a concentrat asupra închiderii instituțiilor de tip vechi pentru copiii abandonați(orfelinate) și  pe scoaterea lor din acest sistem, programele lor urmărind  înlocuirea sistemului instituțional de protecție a copilului, cu un sistem bazat pe conceptul familial (case de tip familial în care acești copii sunt transferați și îngrijiți).

De la înființare, acest ONG a lucrat în parteneriat direct cu autoritățile statului, participând la reforma sistemului de protecție si a dezvoltat peste 80 de servicii sociale în România, care au fost preluate de autoritățile locale, prin parteneriate oficiale.

Comments

comments