Acţiune eficientă şi rapidă a poliţiştilor Secţiei 4. Sumă impresionantă de bani, recuperată în timp record

O clipă de neatenţie, un moment în care mintea a zburat către altceva, a fost suficientă ca o geantă cu o sumă impresionantă de bani, peste 3000 de euro, acte și alte lucruri de valoare să rămână nesupravegheată pe o bancă din zona centrală a Piteștiului.

O altă clipă, de proastă inspirație, a făcut ca primul trecător ce a ajuns în zonă să pună mâna pe respectiva geantă și să și-o însușească! Asta, deși legea spune clar că nu ai voie să iei nimic din ce nu îți aparține, sau, dacă iei respectivul lucru, trebuie să îl predai păgubașului sau Poliției!

Pentru că acest lucru nu s-a întâmplat, pe fir au intrat polițiștii secției 4 de Poliției. Cu fler și talent, în doar câteva zile, agentul șef Adrian Manole, de la Investigații criminale, sprijinit de șeful secției, cms. Sef Marius Nicolae, şi adjunctul Poliţiei Piteşti, cms. Sef Gheorghe Avram, a dat de urma celui ce şi-a însușit fără drept lucrurile ce nu îi aparțineau și a făcut posibil ca cea mai mare parte din acestea, în special banii, să ajungă la adevăratul proprietar.

Felicitări!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.