Achitarea fostului trezorier PSD Drăghici și fostului președinte CJ Argeș, anulată! Dosarul se rejudecă de la zero

667 views

Un complet de cinci judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a anulat marţi, 12 noiembrie, decizia prin care au fost achitaţi în 2018 fostul trezorier al PSD Mircea Drăghici şi fostul preşedinte al CJ Argeş Constantin Nicolescu, urmând ca dosarul să se rejudece de la zero.

Hotărârea instanţei a fost luată în baza deciziei Curţii Constituţionale privind rejudecarea unor dosare care au fost soluţionate de completuri de judecată de la Instanţa supremă care nu erau specializate în cazuri de corupţie, precizează AGERPRES


Mircea Drăghici                                         Constantin Nicolescu   

”Cu majoritate, admite apelurile declarate de Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie şi de apelanţii intimaţi inculpaţi Cioflan Iulian, Dochinoiu Nicolae, Ene Florea, Pătraşcu Gheorghe, Pupăză-Roşu Sevastian şi Voicu Dumitru împotriva sentinţei penale nr. 393 din data de 27 iunie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia Penală, în dosarul nr. 4215/1/2015. Desfiinţează sentinţa penală apelată şi dispune rejudecarea cauzei de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia penală (…) Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 noiembrie 2019”, se arată în decizia instanţei.

În iunie 2018, Mircea Drăghici şi Constantin Nicolescu au fost achitaţi într-un dosar în care sunt erau judecaţi pentru fapte de corupţie alături de 38 de primari şi viceprimari de comune, un fost director executiv al Agenţiei de Implementare a Proiectelor Argeş şi două angajate ale unei firme de consultanţă.

Cei 43 de inculpaţi au fost trimişi în judecată pe 23 noiembrie 2015 de procurorii DNA Piteşti, într-un dosar în care prejudiciul este de aproape un milion de lei, reprezentând paguba adusă unui număr de 35 de unităţi administrativ-teritoriale prin încheierea unor contracte de consultanţă.

Mircea Drăghici, fost deputat şi fost trezorier al PSD, este acuzat de complicitate la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată (34 de acte materiale), şi complicitate morală mijlocită (în forma complicităţii la instigare) la infracţiunea de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit (10 infracţiuni, din care trei în formă continuată).

Constantin Nicolescu a fost trimis în judecată pentru folosirea influenţei de către o persoană care deţine o funcţie de conducere într-un partid, într-un sindicat sau patronat ori în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, abuz în serviciu, precum şi instigare la infracţiunea de abuz în serviciu.

Comments

comments