Accident mortal la Pietroşani. Femeie acroşată de un autoturism

Un echipaj SMURD de la Detașamentul de Pompieri Curtea de Argeș şi un echipaj SAJ, au fost chemate noaptea trecută intervină în comuna Pietroșani, satul Retevoiești, in cazul unui accident rutier cu victimă pieton.

La fața locului, personalul medical a identificat o femeie lovită de mașină pentru care, din păcate nu s-a mai putut face nimic, fiind declarată decedată.

„Din verificările preliminare, efectuate de polițiștii Biroului Rutier Curtea de Argeș, s-a stabilit că o femeie de 63 de ani, din Pietroșani, care se deplasa pe DJ 731, pe raza localității de domiciliu, în împrejurări care vor fi stabilite prin cercetări, posibil pe fondul intenției de a traversa prin loc nepermis, a fost acroșată și accidentată de un autoturism, condus de un tânăr de 24 de ani, din comuna Corbi, care avea direcția de deplasare dinspre sat Pietroșani spre sat Gănești.

În urma impactului, femeia a suferit leziuni în urma cărora a fost constatat decesul.

Conducătorul autoturismului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând că nu a consumat alcool.

Pentru asigurarea cadrului legal necesar verificărilor, în cauză urmează să fie întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, în care polițiștii continuă cercetările, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul rutier a avut loc” a transmis Poliția Argeș.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.