Accident grav azi-noapte, în Bascov. Din verificările preliminare efectuate de polițiștii Serviciului Rutier Argeș, s-a stabilit că în jurul orei 02:00, un tânăr de 19 ani, din Bascov, care conducea un autoturism pe DN 7C, pe raza localității de domiciliu, din direcția Pitești spre Curtea de Argeș, în împrejurări ce vor fi stabilite din cercetări, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, părăsind carosabilul și intrând în coliziune cu un autoturism parcat pe partea dreaptă a drumului față de sensul său de deplasare, care a fost proiectat în al doilea autoturism, parcat tot în afara carosabilului.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând că nu a consumat alcool.

În urma evenimentului a rezultat rănirea conducătorului auto, precum și a celorlalți doi ocupanți ai autoturismului în cauză, ambii de 19 ani, din Bascov, respectiv Sârbii Măgura, județul Olt, toți fiind transportați la spital.

În cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 196 din Codul Penal, iar verificările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul s-a petrecut.

Comments

comments