Accident feroviar mortal la Leordeni. Victima avea doar 37 de ani

Un grav accident feroviar s-a produs aseară, aproape de ora 23:00, în comuna Leordeni, satul Cotul Malului. Un bărbat de 37 de ani și-a pierdut viața după ce a fost lovit de un tren. Echipajele de intervenție ajunse la fața locului l-au găsit pe bărbat cu leziuni incompatibile cu viața, nemaiputând face nimic pentru salvarea acestuia.

Salvatorii au intervenit cu trei echipaje, o autospecială de stingere, o ambulanță SMURD și o autospecială de descarcerare iar polițiștii din Argeș, sesizați cu privire la incident, au deschis o anchetă.

Deocamdată, nu sunt cunoscute împrejurările exacte în care s-a produs tragedia. Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cum a ajuns bărbatul să fie lovit de tren și toate circumstanțele în care s-a produs accidentul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.