A murit marele cascador Szobi Cseh

Celebrul cascador şi actor Szobi Cseh a încetat din viaţă în această dimineaţă, după o grea suferinţă, fiind diagnosticat cu cancer osos. Actorul, în vârstă de 71 de ani a murit la spitalul Fundeni din Capitală în urma complicaţiilor renale hepatice, cardiace şi pulmonare severe, care nu au răspuns la tratamentul intensiv aplicat. Szobi Cseh a fost diagnosticat în iulie 2012 cu Mielom Multiplu forma avansată, complicată cu tumori plasmocitare osoase, amiloidoză şi boală renală. A primit tratament citostatic şi radioterapie cu evoluţie foarte bună, însă din mai 2013 au apărut semne clinice şi biologice de progresie a bolii.
 
Cine a fost Szobi Cseh
Cascadorul, actorul şi regizorul Szabolcs Imre Cseh s-a născut la 11 decembrie 1942, în oraşul Miercurea Ciuc (judeţul Harghita) şi a copilărit la Braşov. Calităţile fizice le-a moştenit de la părinţi, mama sa fiind campioană de tenis, iar tatăl, deşi director de bancă, iubea sportul. În curtea casei construise terenuri de tenis.
În ţară, celebritatea i-a fost adusă de seria filmelor în care personajul principal era Mărgelatu: ‘Trandafirul galben’, ‘Misterele Bucureştiului’, ‘Masca de argint’, ‘Colierul de turcoaze’. A jucat ca actor în filmele: Die Lederstrumpferzählungen (‘Ultimul mohican’), episodul ‘Das Fort am Biberfluß’ (1969) – Pfeilspitze, Un comisar acuză (1973) , August în flăcări (1973) – film TV, Burebista (1980), Pruncul, petrolul şi ardelenii (1981), Grăbeşte-te încet (1981), Trandafirul galben (1982) – Buză de iepure, Misterele Bucureştilor (1983) – Buză de iepure, Ochi de urs (1983), Masca de argint (1985) – Buză de iepure, Colierul de turcoaze (1985) – Buză de iepure, Martori dispăruţi (1988), Doi haiduci şi o crâşmăriţă (1993), Inimă de ţigan (2007) – serial TV – Shoni.
 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.