Luni dimineața, inginerul argeșean Remus Popescu, cel care a realizat primul calculator din România a decedat. Acesta a făcut infarct și a murit la vârsta de 73 de ani. Dumnezeu să-l odihnească în pace!
În anii ’80, Argeşul avea cele mai performante calculatoare din Europa de Est
În anii comunismului, în Argeş au fost aduse cele mai puternice sisteme electronice de calcul din sud – estul Europei. „Felix C-256” a fost primul calculator românesc instalat la Centrul de Calcul Piteşti, iar „Cyber Control Data” a fost cumpărat de la americani cu acordul NATO. Acesta a fost montat la IRNE şi folosit în domeniul nuclear.
Deşi destui percep perioada în care Nicolae Ceauşescu a condus România doar la modul negativ, criticând „realizările măreţe” ale epocii şi, de cele mai multe ori, desconsiderându-le, trebuie, totuşi, spus că, în acei ani, România şi Argeşul au avut parte de multe investiţii notabile pentru o ţară comunistă. Astfel, între anii 1970 şi 1980, la Piteşti au fost instalate două dintre cele mai puternice calculatoare ale vremii din sud-estul Europei.
Cel care s-a ocupat în mod special de realizarea şi punerea lor în funcţiune a fost inginerul Remus Popescu, specialist în automatică, împreună cu mai multe colective de ingineri de vârf, unii dintre ei specializaţi chiar în Statele Unite, o chestiune absolut excepţională pentru acea vreme.
În urmă cu patru ani, am stat de vorbă cu Remus Popescu, care ne-a dezvăluit lucruri destul de puţin ştiute, despre care nu s-a mai vorbit.
Rectorul Barbu a făcut parte din echipa care s-a ocupat de primul calculator produs în România
În 1970, în clădirea Centrului de Calcul Piteşti, care acum aparţine Universităţii de Stat, a fost pus în funcţiune primul calculator de producţie românească – şi cel mai mare al vremii – numit „Felix C-256”, ce avea o capacitate de 64 de kocteţi. Tehnologia fusese adusă de Ceauşescu din Franţa, iar calculatorul ţinea datele contabile ale mai multor întreprinderi din Argeş, dar şi din judeţele învecinate, printre care Combinatul Petrochimic, Uzina Dacia sau Fabrica de Cauciuc.
În 1975, la Piteşti s-a adus cel de-al doilea calculator românesc, iar beneficiare au devenit şi societăţile din alte judeţe. Calculatorul era imens, ocupând întreaga sală care acum este amfiteatrul Universităţii şi era compus din unităţi de discuri şi benzi magnetice, dispozitive de imprimare rapidă şi lectură a cartelelor şi benzilor perforate. „Era capabil să facă jumătate de milion de operaţii matematice pe secundă! Citea milioane de cuvinte „umane” pe minut şi calcula într-o secundă cât un om în 30 de ani!”, ne povestea inginerul Remus Popescu. Astfel, aparatul înlocuia munca a mii de oameni care lucrau în probleme economice, contabilitate, gestiune, lansarea şi ordonanţarea producţiei sau proiectare. Remus Popescu, şeful Exploatării Calculatoare, avea în subordine o echipă din care făcea parte, ca stagiar, şi Gheorghe Barbu, ajuns, peste ani, profesor universitar şi Rector al Universităţii de Stat.
Şcoliţi în America, la Universitatea Massachusetts
10 ani mai târziu, în 1980, la Institutul de Reactori Nucleari Energetici de la Colibaşi, care fusese construit pentru a asigura materia primă pentru centrala ce urma să fie construită la Cernavodă, a fost montat un alt calculator şi mai performant, special conceput pentru gestionarea informaţiilor din domeniul nuclear. „Cu acordul NATO, a fost cumpărat de la o firmă numită „Cyber Control Data Corporation” din SUA, cel mai puternic sistem de calcul electronic din Europa de Est. Asta era în 1979. Tot atunci, şapte inşi, printre care eu, Ilie Popa – care, mai apoi a ajuns Decanul Facultăţii de Electrotehnică – Alexandru Catană, Cornel Aleca, Constantin Văduva, Paul Timiş şi Ştefan Popescu, am fost trimişi în America, la pregătire pentru instalarea şi exploatarea părţii de hardware şi software. Mai întâi am fost la Boston, la Universitatea Massachusetts, iar apoi la sediul firmei „Control Data” din Minneapolis, unde am învăţat ce trebuia să facem. Am stat acolo vreo patru luni. În 1980, calculatorul a fost pus în funcţiune. În mod excepţional, am avut clauză de „in site inspection” din partea guvernului american doar şase luni – adică inspecţie lunară – deşi, în astfel de situaţii, când vindeau tehnologie de ultimă oră – mai ales pentru domeniul nuclear – controlau timp de doi ani, ca să se asigure că nu folosim tehnica respectivă pentru alte scopuri. Bineînţeles că noi, cei care lucram acolo, curioşi fiind, mai făceam tot felul de drăcii cu ce aveam la dispoziţie. Când se anunţa însă vizita americanilor, munceam câteva zile să facem curat prin programe şi informaţiile pe care le pusesem, dar nu aveau ce căuta pe acolo! Şi nu erau ca acum, într-un calculator pe care îl ştim noi. Erau cu benzi magnetice, cu cartele de calcul… Tot calculatorul era câteva încăperi”, povestea Remus Popescu.
Scopul de bază pentru care a fost achiziţionat respectivul calculator a fost realizarea unei structuri informatice de procesare a pachetelor de programe de calcul din domeniul nuclear, similare AECL Canada, pentru centralele nucleare tip Candu, care fuseseră stabilite că vor fi construite la Cernavodă. „Oficial, programele pentru calculator erau asigurate prin contractul cu canadienii sau cu alte institute de cercetare şi calcul din Canada, America, Italia şi URSS. Neoficial, noi mai făceam rost de aşa ceva inclusiv de la cercetători şi specialişti care făceau tot felul de burse de studiu prin Occident, la parteneri din domeniul nuclear. Aşa am reuşit instalarea şi exploatarea neoficială de software unicat în estul Europei, la acel moment. Valoarea investiţiei în centrul de calcul al IRNE a fost demonstrată prin vizitele oficiale ale unor personalităţi politice şi ştiinţifice de înalt nivel al vremii respective!”, ne-a declarat acesta.
Nemţii au vrut să îl expună în muzeul realizărilor firmei
După 1993, odată cu restructurarea domeniului nuclear, dar şi din cauza introducerii tehnologiei moderne, calculatorul de la IRNE a fost dezafectat. Din cauza dezinteresului, o mare parte din informaţiile care erau în el, care ar fi putut fi recuperate şi folosite, au rămas stocate acolo. „La un moment dat, am făcut o încercare să îl repornim şi să scoatem din el ce se mai poate scoate, însă e de muncă şi nu am reuşit să facem nimic. Unii dintre foştii mei colegi, care au „încurcat trenurile” pe vremea comunismului, şi au ajuns în Germania în loc să se întoarcă la Bucureşti, au continuat să lucreze în domeniu şi, având multe conexiuni, au luat legătura cu cei care reprezintă continuatorii firmei „Control Data Corporation”. Ei au organizat în Germania un fel de muzeu al realizărilor lor şi ar fi fost interesaţi să mute şi calculatorul de Ia lRNE. Din păcate, nici asta nu s-a realizat!”
Ceauşescu a decis, din elicopter, unde va fi amplasat IRNE-ul
Evident, artizanul principal al acestor realizări a fost Nicolae Ceauşescu. Multe dintre aceste lucruri nu au fost însă spuse în ultimii 20 de ani, pentru că erau, de fapt, în favoarea acestuia, după cum crede acum Remus Popescu. Deşi iniţial se decisese construirea IRNE-ului la Bucureşti, fiindcă acolo era deja un institut ce se folosea însă de tehnică rusească, ideea a fost respinsă de partenerii occidentali. Următoarea alegere a fost Miceştiul, însă nu se ştie de ce anume. „Varianta construirii fabricii la Miceşti a căzut, iar nouă ni s-a spus că spaţiul era prea apropiat de localitate şi era periculos să vină vaca la gardul institutului nuclear. Ceauşescu tocmai se întorsese din Franţa şi văzuse acolo o fabrică asemănătoare cocoţată pe un deal. A luat elicopterul şi a dat o tură prin zona Miceşti – Mioveni, şi, numai bine, că a văzut dealul din apropiere. Din câte ştiu, în arhiva institutului există chiar poze făcute la acel zbor, cu el, indicând cu mâna locul respectiv. A arătat cu mâna în direcţia aia şi a zis că acolo să fie construit IRNE-ul! Văzuse o stână şi a luat-o ca reper. Când au venit proiectanţii şi au studiat zona, nu prea se putea construi chiar acolo unde arătase Ceauşescu, ci un pic mai departe, adică pe actuala locaţie. Ca să se asigure că nu au însă probleme cu autorităţile, au mutat stâna. Asta ca să fie şi ca ei, dar şi ca Ceauşescu!”, ne-a declarat inginerul Remus Popescu despre modul cum s-a pus piatra de temelie a fabricii de la Mioveni.
