A murit în curtea spitalului. O piteşteancă de 55 de ani a făcut infact în timp ce încerca să ajungă la Urgenţă

0
649

Niculina Bolocan, o piteşteancă în vîrstă de 55 de ani, a murit joi, chiar în curtea spitalului!

Tragedia s-a petrecut în curtea Secţiei Psihiatrie a Spitalului Judeţean din Piteşti, situată în Nord, după ce femeia fusese trimisă la Camera de Primire a Urgenţelor din cadrul aceluiaşi spital, care se află însă la sediul central din Găvana. Medicul de gardă, dr. Răzvan Băncescu, a considerat că starea de rău pe care pacienta o acuza nu era de competenţa sa, chiar dacă aceasta fusese, în trecut, internată pe secţia de Psihiatrie, ci ar fi trebuit văzută la Urgenţă.

Medicul le-a sugerat victimei şi rudelor care o însoţeau să plece cu maşina proprie, considerând că astfel ajung mai repede. Din păcate însă, femeia a făcut infarct chiar în curtea secţiei, lângă maşina ce urma să o ducă la Urgenţă. Ambulanţa a fost, într-un final solicitată, dar medicii nu au mai putut face nimic, fiind nevoiţi să constate decesul femeii.

”€Pacienta s-a prezentat direct, însoţită de familie, la secţia de Psihiatrie, solicitând un consult. Medicul care asigura urgenţele a consultat pacienta şi deoarece a constatat că prezenta probleme de sănătate care nu puteau fi rezolvate în secţie, a decis că trebuie trimisă la Spitalul Judeţean, pentru diagnosticare şi stabilizare. După cum ştiţi, distanţa între secţia de Psihiatrie şi sediul Spitalului Judeţean este de 1,5 şi 2 km. Din informaţiile pe care le am, pacienta a decis să meargă împreună cu familia la UPU. Imediat cum a ajuns la maşină, pacientei i s-a făcut rău. Personalul din secţie a fost anunţat. Medicul, împreună cu personalul din Secţia Psihiatrie a acordat primul ajutor. Din păcate, în scurt timp, a survenit, stopul cardio-respirator, care a fost resuscitat până la sosirea ambulanţei, de personalul din secţie. Din păcate, pacienta a decedat”  a declarat Marius Pascu, purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean Argeş.

Dat fiind felul în care s-a produs moartea, la faţa locului a ajuns şi o echipă de criminalişti însă pe trupul victimei nu au fost descoperite urme de violenţă. Medicul de gardă, precum şi alte persoane prezente la incident au fost audiaţi ca martori. Răzvan Băncescu le-a povestit poliţiştilor că pacienta era foarte palidă şi respira greu, de aceea a considerat că are nevoie de ajutor la Urgenţă, nefiind de competenţa lui. El a explicat că procedura ar fi fost mai greoaie dacă ar fi sunat la ambulanţă şi ar fi cerut transferul între spitale, pierzându-se astfel timp preţios, de aceea a sugerat să fie dusă cu maşina rudelor. Imediat după deces, medicul a încercat să-i acorde primul ajutor dar manevrele de resuscitare nu au avut niciun rezultat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here