A murit apărătorul salariaţilor din Arpechim

DRAMĂ Peste 2.500 de angajaţi ai Arpechim şi-au câştigat drepturile salariale în instanţă de la colosul austriac OMV Petrom, datorită unuia dintre cei mai cunoscuţi avocaţi piteşteni, Ion Stănescu. Din păcate, săptămâna trecută, Ion Stănescu (53 de ani), cunoscut drept avocatul invincibil în litigii de muncă, a pierdut cel mai important proces – cel cu viaţa, după un an de luptă cu cancerul

Reprezenta în instanţă 5.000 de membri ai Asociaţiei salariaţilor Petrom

În ultimii ani, Ion Stănescu, împreună cu cei doi copii ai săi, Luiza şi Liviu, de asemenea avocaţi de profesie, s-au axat în special pe recuperarea drepturilor băneşti ale foştilor şi actualilor angajaţi ai Petrom. Avocatul Stănescu era împuternicit să reprezinte în instanţă peste 5.000 de membri ai Asociaţiei Salariaţilor Petrom, mai mult de jumătate dintre aceştia fiind de la Arpechim. Datorită lui, mii de persoane au reuşit să-şi recupereze drepturile băneşti pe care OMV Petrom a refuzat să le mai plătească – deşi erau prevăzute în contractul colectiv de muncă – sau dividende de la Asociaţia Salariaţilor din S.N.P. Petrom S.A. (PAS), asociaţie condusă de controversatul lider de sindicat Liviu Luca.

L-a reclamat pe sindicalistul Liviu Luca la DNA

Pentru apărarea drepturilor salariale ale angajaţilor Arpechim şi Petrom, avocatul piteştean a deschis o luptă directă cu Liviu Luca, unul dintre cei mai cunoscuţi lideri sindicali. De altfel, avocatul depusese o plângere penală împotriva lui Liviu Luca în urmă cu câteva luni, plângere care a ajuns la DNA. Despre liderul de sindicat de la Petrom, Ion Stănescu spunea că: „Liviu Luca este artizanul mai multor inginerii financiare, care au adus prejudicii însemnate membrilor Asociaţiei Salariaţilor din S.N.P. Petrom S.A.”. Avocatul l-a acuzat pe Liviu Luca că, în 2005, a vândut societatea „Rafiserv”, unde acţionar majoritar era Asociaţia Salariaţilor din S.N.P. Petrom, către OMV, cu 5,5 milioane euro, dar banii din vânzarea societăţii nu au fost împărţiţi cu salariaţii. Acum, după moartea lui Ion Stănescu, drepturile salariaţilor Petrom vor fi apărate în continuare de copiii avocatului, Luiza Stănciulescu şi Liviu Stănescu.
Ion Stănescu a intrat în Baroul Argeş în 1996, fiind licenţiat în Drept al Facultăţii de Ştiinţe Juridice şi Administrative din cadrul Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu. În afară de cauzele privind litigiile de muncă, în special recuperarea drepturilor băneşti, în care a excelat, avocatul se mai ocupa de consultanţă în proiecte de afaceri în domenii imobiliare, financiar-bancar, asigurări, societăţi private şi instituţii de stat.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.