Răzvan Theodorescu, unul dintre cei mai mari intelectualii ai României, a încetat din viață, luni, 6 februarie 2023, la vârsta de 83 de ani. Era internat la Spitalul Floreasca, a suferit mai multe complicații și nu a mai putut fi salvat.
S-a născut la 22 mai 1939, la București. A fost istoric de artă, doctor în istorie, profesor universitar și membru al Academiei Române din 1997, Preşedintele Secţiei de Arte, Arhitectură şi Audiovizual a Academiei Române, Secretar general al Asociaţiei Internaţionale de Studii Sud-Est Europene, Profesor la Universitatea de Arte, Membru titular al Academiei Române din 2000 (corespondent – 1993), precum şi director general al Televiziunii Române (1990-1992), senator PSD și ministru al Culturii (2000-2004).
„Sunt mândru că aparțin unui popor inteligent, unui popor care a știut să treacă prin istorie, a știut să fie luptător la nevoie, oportunist la nevoie și trădător la nevoie. În ceea ce privește personalitățile, nația română stă pe umerii a trei titani: unul este poetul național, Mihai Eminescu, unul este istoricul național, Nicolae Iorga, și cel de-al treilea este dramaturgul național, Ion Luca Caragiale”, declara acum ceva timp într-un interviu Răzvan Theodorescu.
A publicat peste 15 lucrări de istorie, artă românească și europeană și circa 600 de articole în reviste din țară și străinătate; Mănăstirea Dragomirna (1965), Mănăstirea Bistrița (1966), Biserica Stavropoleos (1967), Bizanțul, Balcanii și Occidentul la începuturile culturii medievale românești (Secolele X-XIV) (Editura Academiei Române, 1974), Un mileniu de artă la gurile Dunării (400-1400) (Editura Meridiane, București, 1976), Itinerarii medievale (Editura Meridiane, București, 1979), Piatra celor trei prelați (Editura Meridiane, București, 1979), Apel la istorie (Editura Sport-Turism, București, 1980), Civilizația românilor între medieval și modern. Orizontul imaginii (1550-1800) – 2 vol. (Editura Meridiane, București, 1992), Drumuri spre ieri (Editura Fundației Culturale Române, București, 1992),Cele 900 zile ale „manipulării” (Editura Tinerama, București, 1994), Pictura murală moldovenească din secolele XV și XVI (Editura UNESCO, București, 1995), Românii și Balcanicii în Civilizația sud-est europeană (Editura Enciclopedică, București, 1999), Puțină Istorie (Editura Fundației Culturale Române, București, 1999).
A fost director general al Televiziunii Române (1990-1992) și ministru al Culturii în Guvernul Adrian Nastase (2000-2004).
A fost senator PSD în perioada 2000-2008. A candidat pentru al treilea mandat de senator, în sectorul 1 al Capitalei, dar nu a reușit să intre din nou în Parlament. La 14 decembrie 2004, a fost numit în funcția de membru în Colegiul Național al Institutului Revoluției Române din Decembrie 1989. În februarie 2010, a demisionat din PSD.
