A început reabilitarea faimosului „San Siro”. Se va transforma într-o bază sportivă multifuncțională cu nocturnă!

949 views

A început reabilitarea faimosului „San Siro”. Se va transforma într-o bază sportivă multifuncțională cu nocturnă! Primăria Municipiului Pitești a început lucrările de amenajare a terenului de sport de pe strada Florilor, din apropierea Școlii Gimnaziale „Marin Preda”, cunoscut piteștenilor sub denumirea „San Siro”.

După câștigarea în instanță a acestei suprafețe, s-a luat decizia reamenajării bazei sportive prin crearea unui teren de sport multifuncțional pentru mini fotbal, tenis de câmp, baschet și handbal.

Este vorba despre o suprafață de circa 1000 m.p., care va fi acoperită cu un covor cauciucat vopsit în 6 straturi de vopsea acrilică.

Baza sportivă, care se va desfășura pe o suprafață de aproape două mii de metri pătrați, va beneficia de iluminat nocturn, plasă de protecție și de două tribune a câte 30 de locuri pentru spectatori.

În jurul terenului vor fi amenajate alei pietonale și se va realiza împrejmuirea acestuia cu gard înalt de 2,20 metri. Este, de asemenea, prevăzută amenajarea unui spațiu verde în sectorul nordic al străzii Florilor, prin lucrări de semănare gazon și plantare de arbori.

Comments

comments