Vineri dimineaţă, în lipsa lui Constantin Nicolescu, aflat în spital, Biroul Permanent Judeţean al PSD Argeş s-a întâlnit pentru a discuta probleme interne, dar şi situaţia în care se află partidul după ce Curtea Supremă a admis recursul ANI prin care preşedintele CJ a fost declarat incompatibil. Numai că situaţia lui Nicolescu a fost trecută la diverse, iar în sală a început un război al declaraţiilor între deputatul Cătălin Rădulescu, viceprimarul Piteştiului, Cornel Ionică, şi restul lumii. Momentul care a aprins spiritele a fost acela când la poarta sediului PSD au venit să protesteze mai mulţi muncitori de la Arpechim. Ce s-a întâmplat cu adevărat în interior povesteşte deputatul Rădulescu într-o postare recentă pe pagina sa de Facebook. Vă atenţionăm că urmează fraze cu un puternic impact emoţional, care vă pot afecta digestia sau scaunul. Redăm în continuare textul, exact aşa cum a fost el postat pe Facebook de deputatul Cătălin Rădulescu, cel care îi cere sprijinul lui Dumnezeu şi îl roagă pe acesta să treacă de urgenţă la pedepsirea „Găşti de mafioţi“ din PSD Argeş, 10 hiene pătate cărora nu le pasă de oameni, de suferinţele lor, ci doar de ei. 

"Cu o zi in urma eram hotărât sa intru in competiția ptr. Consiliul județean Argeș fiind optimist ca impreuna cu alți colegi parlamentari din tara vom încerca sa propunem soluțiile pe care oamenii năpăstuiți de la ARPECHIM le-au propus. Insa dupa sedinta biroului permanent al PSD-ului de ieri voi renunța la tot. 10 membrii ai acestui birou, m-au acuzat pe mine si pe viceprimarul Ionica ca am fi chemat oamenii de la ARPECHIM sa protesteze la sediul PSD . Stimați prieteni, de 6 luni am fost chemat de acești oameni la întâlnirile lor, sa ii duc in Parlament, la Ministerul Justiției, la Ministerul Economiei, nu i-am refuzat niciodata, i-am ascultat, am facut interpelare Ministrului Justitiei, insa ca niște nemernici care nu le pasa de oameni ci numai de ei, m-au acuzat pe mine si pe viceprimar ca am chemat oamenii sa vina in fata partidului nostru; e peste puterea mea de a înțelege, e de o mojicie si o rea credință fara precedent. Si ptr ca ne-au acuzat pe nedrept aceste 10 hiene patate, si ptr ca de fapt miza e alta, nu o sa fac altceva decât sa ii condamn, si sa il rog pe DUMNEZEU ca pe fiecare din cei 10 sa le arate puterea lui. Imi pare rau ptr cei 2500 de oameni de la ARPECHIM parasiti de toti, insa de azi acești 10 oameni mi-au interzis sa va mai ajut; asa au inteles acești IUBITORI DE OAMENI sa ajute. Insa sa ii ferească DUMNEZEU ca unuia din cei 2500 de oameni sa i se întâmple ceva ptr ca ii voi nominaliza pe toti ca sa ii cunoască oamenii care i-au ales din acest județ. Au ajuns ei sa imi țină mie morala, mie care mi-am riscat viața in Revoluție, mie care am condus acest județ dupa Revoluție, mie fiind medic, mie care am stat 52 de zile in strada pana a căzut guvernul BOC si Ungureanu ca sa vina ei pe funcții, ei care stăteau la caldura nu in strada ca noi, ei care le e teama cand dorm ca le va bătea cineva la ușa ? Ei care se barfesc unii pe alții, care uneltesc unii împotriva altora ?
Nu am chemat pe nimeni la sediul PSD, imi este sufletul curat, insa s-au unit împotriva mea ca sa minta, sa ma denigreze, ca sa își păstreze Gașca de Mafioți, care sa pună iar stăpânire pe acest județ. Asta e miza. Insa nu mor caii cand vor câinii. Unii dintre ei au fost păcăliți si mintiti ca sa se ridice impotriva mea si probabil ca DUMNEZEU ii va lumina iar alții sper sa fie repede judecați de EL si sa simtă. Credință mea e insa ca PSD-ul e mare, nu e format din acești 10 insi, sunt oameni buni, care si iubesc oamenii si ii intereseaza de 2500 de oameni, in PSD sunt medici, profesori, ingineri, avocati, studenți, elevi, pensionari care sper ca își doresc altceva si care cred in social-democrație si ca trebuie sa ajutam oamenii. Eu cred in acești zeci de mii de membrii, cred in primarii din comune care si-au câștigat respectul in comune ajutând oamenii, cred in primarul Pitestiului Tudor PENDIUC, in cei dou viceprimari, in președintele PSD Pitești si in organizația PSD Pitești si cred in toate organizațiile din județ care nu trebuie sa ii asculte pe acești 10."

Comments

comments

DISTRIBUIȚI