Ediția cu numărul 19 a Campionatului Balcanic de Ju-Jitsu este, de astăzi, în desfășurare, la Pitești Arena. La deschiderea oficială a competiției au fost prezenți și au luat cuvântul, în cadrul conferinței de presă, președintele Federației Române de Arte Marțiale, Ștefan – Florentin Marinescu, alături de primarul municipiului Pitești, Cristian Gentea, de viceprimarul Gelu Tofan, de administratorul public Lucrețiu Tudor și de consilierul local Tiberiu Irimia.
Președintele F.R.A.M. a răspuns întrebărilor presei locale și a accentuat importanța sportului în viața fiecărui om, apreciind angajamentul administrației locale piteștene în susținerea și dezvoltarea infrastructurii sportive, care facilitează organizarea evenimentelor de prestigiu din lumea sportului, aici, la Pitești, și contribuie la schimbarea mentalității generațiilor tinere față de sport și mișcare pentru sănătate.
Timp de trei zile, peste 1140 de sportivi, reprezentând 20 de țări de pe trei continente – Europa, Asia și Africa – se vor întrece pe suprafețele de concurs, în cadrul celui de-al doilea eveniment de prestigiu din sfera artelor marțiale pe care Pitești Arena îl găzduiește în 2024, după Campionatul European U16, U18 & U21 din aprilie.
Balcaniada acestui an este organizată de către Federația Română de Arte Marțiale (F.R.A.M.), prin Departamentul Ju-Jitsu, în parteneriat cu Primăria Municipiului Pitești și Consiliul Local al Municipiului Pitești, reunind, alături de sportivii participanți, aproximativ 40 de antrenori, 45 de arbitri și 20 de oficiali.
Iubitorii de arte marțiale și sport sunt așteptați în fiecare zi, în perioada 19 – 22 septembrie, la Pitești Arena, pentru a se bucura de spectacolul oferit de concurenți și a susține echipele favorite. Câștigătoare a ultimelor două ediții ale Balcaniadei, delegația tricoloră va lupta pentru al treilea trofeu balcanic consecutiv!
Intrarea spectatorilor este liberă! Hai, România!