A fugit din carantină pentru a merge la păcănele. Tânăr din Argeș, amendat cu 1.000 de lei

Când îți surâde…ghinionul. 1000 de lei… aceasta este suma pe care a „câștigat-o” ieri, 15 februarie un tânăr de 24 de ani din comuna Bălilești, județul Argeș.

Din păcate pentru acesta însă, câștigul nu a venit de unde se aștepta, ci a venit sub formă de amendă contravențională de la jandarmii argeșeni, care l-au depistat în incinta unei săli de jocuri din Pitești, deși avea instituită măsura carantinării la domiciliu ca urmare a revenirii din Germania.

După aplicarea măsurii contravenționale, tânărului i s-a pus în vedere să se întoarcă la domiciliu și să respecte măsura carantinării. 

Tot ieri, jandarmii argeșeni au aplicat un număr de 25 de sancțiuni contravenționale conform Legii 55/2020, unor persoane care fie nu au purtat masca de protecție, fie nu au avut asupra lor declarație pe propria răspundere pentru circulația în intervalele orare în care aceasta a fost interzisă sau restrânsă.

„Reamintim pe această cale că respectarea măsurilor dispuse de organele de sănătate publică în urma anchetei epidemiologice constituie un element foarte important în cadrul efortului general de limitare a răspândirii virusului COVID-19”, transmite Jandarmeria Argeș. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.